De azi și în România: IBM Bucharest System Laboratory

/
/
29 nov. 11
/

Astăzi, IBM a inaugurat la București un laborator de dezvoltare și testare a echipamentelor software și hardware.  Este primul laborator din Europa de dezvoltare a produselor pentru sisteme de rețea de pe continent. Se numește Bucharest System Laboratory și în cadrul lui vor lucra peste 125 de specialiști in IT.

„Suntem încrezători că noul centru – IBM Bucharest System Laboratory va ajuta clienții IBM să își dezvolte operațiunile mai rapid și să devină mai competitivi”, a menționat Bogdan Balaci, Country General Manager al IBM Romania. IBM oferă sprijin companiilor și instituțiilor guvernamentale în introducerea unor sisteme de calcul pentru obținerea unei eficiențe operaționale și optimizării activităților, prin reducerea costurilor.

Ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, prezent și el la deschidere de asemenea a declarat că “inaugurarea IBM Bucharest Systems Laboratory reprezintă un moment semnificativ pentru parteneriatul solid dintre România și IBM. Angajamentul IBM demonstrează faptul că România este o țară sigură pentru investiții, pregătită pentru aplicațiile viitorului și care își va consolida o economie bazată pe cunoaștere, susținută de sisteme de calcul inteligente”.

Cei de la Nokia sigur ar avea ceva de spus cu privire investițiile despre care vorbește domnul Vreme ( hm… ce nume sugestiv). Departe de mine gândul că cei de la IBM nu ar fi profesioniști sau că virgulă calitatea muncii lor este îndoielnică. Și deschiderea laboratorului este un lucru excelent pentru România și avem nevoie de astfel de investiții la noi în țară.  Pun totuși la îndoială capabilitatea noastră să îi menținem pentru o „vreme” aici, măcar. Și dacă nu, măcar să ne spălăm pe mâini discret.

Sursa: Forbes Romania

 

Categorii: Hardware
Cuvinte cheie: IBM, software
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Shuffle Wallet 2.0 – prezentare: card holder cu prindere MagSafe și localizare Apple Find My & Google Find Hub, dar și cu preț pe măsură

Am primit acum câteva săptămâni spre prezentare un „portofel” Shuffle Wallet 2.0, dar abia acum mi-am găsit câteva minute spre a-l prezenta. Am pus între ghilimele „portofel”, fiindcă acest termen ar fi însemnat că gadgetul de față poate primi și bani (hârtii, eventual și monede), dar nu este cazul. Așa că, mă voi referi la…

Smartwatch Garmin fenix 9 (47mm AMOLED) – review: unul dintre cele mai avansate ceasuri pentru monitorizarea activităților fizice, dar totul cu un preț…

Anul trecut, cam tot prin această perioadă, vă prezentam pe larg Garmin fenix 8 Pro, iar acum a venit rândul noii generații, doar că de data aceasta vorbim despre versiunea de bază, nu cea Pro. Așadar, fără alte introduceri, haideți să vedem cum se prezintă la raport Garmin fenix 9. 

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.