De ce cred că unii români sunt ipocriţi când vine vorba de RCS & RDS şi al său Digi Mobil

/
/
16 iun. 16
/

Ştiu că titlul sună foarte dur şi cu toate că am încercat să găsesc alt cuvânt mai blând, “ipocrit” mi s-a părut cel mai cuprinzător. Presupun că toţi aţi observat că articolele care au drept subiect de discuţie RCS & RDS sau serviciul său Digi Mobil adună zeci de comentarii, unele pozitive, unele neutre, dar şi foarte multe negative.

Dacă stau să mă gândesc peste 80% dintre comentarii sunt negative, iar acest procent este valabil şi pe alte site-uri sau reţele de socializare. Românii sunt nemulţumiţi de serviciul Digi Mobil, în special din cauza semnalului foarte slab, dar şi pentru că nu se pot folosi la discreţie de internetul pe mobil 3G / 4G. Şi au dreptate, într-o oarecare măsură. Personal am fost deranjat de anumite servicii şi mi-am exprimat nemulțumirile prin intermediul unui articol separat.

Ştiu că mai au de îmbunătăţit şi chiar ei au recunoscut acest lucru. Nu trebuie să uităm totuşi că vorbim de abonamente de 2-3-5 euro şi de o reţea aflată în expansiune de 2 -3 – 4 ani. Nu te poţi compara cu Orange sau Vodafone care investesc în infrastructură de peste 10 ani.

În spatele unui user orice român este un critic desăvârşit, însă în realitate foarte mulţi fac coadă la casieriile RCS & RDS pentru a-şi achiziţiona un abonament de voce. Acest lucru îl observ la toate punctele de lucru RCS & RDS din zona unde locuiesc, puncte care sunt pline în permanenţă după programul de lucru. Oare toţi îşi plătesc facturile?

rcs

La fiecare articol scris pentru un nou smartphone, ştiţi care este prima întrebare pe care o primim? Sigur v-aţi dat seama: “Este compatibil cu 4G-ul celor de la Digi Mobil ?”. Această întrebare se repetă la nesfârşit. Oare de ce?

Articolele site-urilor de specialitate din România strâng sute / mii de vizualizări când RCS & RDS anunţă ceva, un serviciu nou, un abonament nou sau telefoane noi în ofertă. Orange, Telekom şi Vodafone nu ajung în peste 90% din cazuri la 50% din numărul de vizualizări obţinute de Digi Mobil. Să fie de fiecare dată o pură întâmplare?

Cu siguranţă RCS & RDS cu al său Digi Mobil mai are foarte multe de îmbunătăţit, multe de îndreptat, multe de schimbat, însă haideţi să nu mai fim ipocriţi. Majoritatea suntem interesaţi de aceste servicii, însă aceeaşi majoritate aruncăm cu noroi de fiecare dată când prindem ocazia. Sunt de acord să îi tragem de urechi când apar nereguli, însă nu în stilul pur românesc. Chiar şi utilizatorii Orange, Telekom sau Vodafone ar trebui să le fie recunoscători. Credeţi voi că în 2016 aţi fi putut avea 10 GB de internet pe mobil la viteze 4G cu 10-15 euro pe lună dacă Digi Mobil nu era pe piaţă?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

Orange, Digi Mobil sau Vodafone – cine oferă cea mai bună acoperire 5G în România?

Piața telecomunicațiilor din România continuă să evolueze rapid, iar bătălia pentru cea mai rapidă și extinsă rețea rămâne un subiect de interes major pentru utilizatori. Ultimele date publicate de nPerf vin cu o radiografie detaliată a calității rețelelor mobile din țară, arătând clar cum se împart competențele între cei trei operatori: Orange, Digi Mobil și…

Am văzut documentarul The AI Doc: Or How I Became an Apocaloptimist (disponibil pe Netflix) şi mi-am dat seama că pot spera la un viitor mai bun, în timp ce ma internez la nebuni

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.