De ce Samsung Galaxy Z Fold8 a beneficiat de atenție mare din partea presei și a generat vânzări peste așteptări?

Smartphones
/
/
20 aug. 26
/

Samsung Galaxy Z Fold8 a stârnit o atenție mare din partea presei tech locale și internaționale, iar compania sud-coreeană a reușit să vândă cele mai multe smartphone-uri dintr-o generație nouă la lansare, din istoria sa. 

Au fost 1.44 milioane precomenzi în Coreea de Sud, niciun alt telefon Galaxy nu s-a descurcat mai bine. 

Samsung Fold 8 a fost lansat alături de Fold 8 Ultra, telefon ce a intrat cumva în plan secund față de noul venit. 

De aici și întrebarea din titlu. Cred că explicațiile sunt următoarele: 

  1. Format nou – Z Fold8 merge pe așa-numitul format pașaport. Este mult mai compact și asta îl face mai ușor de strecurat în buzunar, iar display-ul pliabil este doar cu puțin mai mic față de cel de pe Z Fold 8 Ultra. Noul format atrage și printr-o greutate redusă, mai ușor față de un smartphone premium non-pliabil. 
  2. Primul dispozitiv de genul lansat global – au mai fost și alte modele similare, iar aici m-aș referi la HUAWEI ce a lansat un pliabil de genul din urmă cu câteva luni, dar compania chineză nu l-a adus global și dacă ar fi făcut asta, nu avea hardware echivalent și nici serviciile Google preinstalate (element pe care au reușit cumva să-l depășească, dar tot este o diferență). 
  3. Preambul pentru iPhone-ul pliabil – Apple a apelat la Samsung pentru display-ul de pe primul său telefon pliabil, iar formatul va fi unul similar. Interesul maxim pentru telefonul Apple s-a răsfrânt și către teaser-ul Z Fold8, cu ghilimelele de rigoare. 
  4. Impresiile inițiale sunt excelente – l-am testat pentru câteva momente, iar mai multe detalii am adus în hands-on Z Fold8. 

Ce părere aveți de Z Fold8? Va rezista hype-ului inițial?

Eu cred că da și asta pentru că Samsung dacă păstrează obiceiul său, îl va aduce la prețuri din ce în ce mai atractive, mai ales când și iPhone-ul va fi pe piață. 

Pur și simplu, încetul cu încetul se va transforma într-un best-buy pe nișa sa, iar Samsung are puterea să-l vândă la un preț atractiv. Mai ales că în cazul lor nu va fi o problemă să facă rost de memorie RAM. Au o companie în grup la care pot solicita ce au nevoie, fără a fi puși pe lista de așteptare. 

Acest articol este susținut de către eMAG.

Categorii: Samsung, Smartphone
Cuvinte cheie: advertorial, samsung, Z Fold 8
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.