De ce TCL mizează pe tehnologia QD-Mini LED pe ecrane mari în 2025 – cel mai mare televizor QD-Mini LED din lume pe diagonala de 291 cm, detalii legate de TCL X11K și TCL Seria C

Televizoare
/
/
18 mart. 25
/

TCL a prezentat cele mai noi televizoare din portofoliu în cadrul CES 2025, iar în curând le aduc și pe bătrânul continent, mai întâi în cadrul unui eveniment din Paris ce va avea loc pe 25 martie și ulterior și în stocurile magazinelor.

În oferta locală nu am descoperit până acum niciun OLED TCL, asta pentru că abia ce au început producția de paneluri OLED de la sfârșit de 2024 (aflați mai multe detalii la sursă, prin alte părți se vehiculează 2025 ca și dată de lansare).

Am remarcat că sunt televizoare TCL cu panel Mini LED și diagonale de până la aprox. 3 metri, iar prețurile pentru modele cu diagonale cât aproape un perete sunt de multe ori sub pragul a 10.000 de lei.

Declarație oficială:

Pe măsură ce ecranele mai mari și tehnologia Mini LED devin noul standard, viitorul divertismentului la domiciliu este mai luminos, mai clar și mai sustenabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al TCL. „Aceste inovații nu se referă doar la imagini mai bune, ci și la îmbunătățirea calității vieții și reducerea impactului asupra mediului.”

Remarcația care sunt punctele PRO în opinia TCL pentru gama sa de televizoare QD-Mini LED:

  • luminozitatea;
  • claritatea;
  • sustenabilitatea.

La CES 2025 au prezentat câteva tehnologii ce le vom regăsi în portofoliul lor de produse pe anul în curs. Noile paneluri CSOT HVA au așa-zisul dark mode îmbunătățit (un negru mai natural, element ce diferențiază OLED-urile de orice QLED cu Mini LED etc). Au reușit cumva să blocheze mai multă lumină când ecranul este închis la culoare, de aici și un contrast static de 7000:1. Au inclus și o tehnologie Quantum Dot nouă cu așa-numite Quantum Crystals ce ar permite randare a peste 1 miliard de culori, acoperă 98% din spectrul DCI-P3. Este și un algoritm optimizat ce ajuns în a avea culori cât mai intense.

Cel mai mare televizor QD-Mini LED din lume este TCL 115X955 Max. Are diagonală de 115 inci / aprox. 292 cm. Include peste 20.000 de zone de dimming, luminozitate de până la 5000 nits, sistem de sunet cu certificare Dolby Atmos pe format 6.2.2 ce a fost proiectat în parteneriat cu Onkyo. Rata de refresh urcă la maxim 144Hz cu Motion Clarity PRO (100 / 120 / 144Hz și 240Hz în rezoluție FHD), rulează Google TV și marginile sale metalice sunt aproape invizibile. Și partea de montare pe perete a fost concepută astfel încât să ocupe cât mai puțin spațiu (ultra slim ne spune TCL).

Alte televizoare cu panel QD-Mini LED poartă denumirile X11K și Seria C:

Modele din seria TCL X11K au până la 14.000 de zone de dimming, iar luminozitatea atinge un maxim de…, 6500 nits. De aici și posibilitatea de a avea condiții bune de vizionare și într-un spațiu bine iluminat. Difuzoarele sunt tunate de către Bang & Olufsen. Trebuie să precizez că discutăm despre o tehnologie proprietară TCL – QD-Mini LED cu Super Condensed Micro Lens etc.

TCL X11K ajunge în două dimensiuni: TCL 98X11K și TCL 85X11K – 248 cm și aprox. 215 cm.

Seria C urmează a fi prezentată la Paris. Aici s-a pus accentul pe o imagine cât mai bună, experiență de calitate în jocuri și design care să impresioneze de la prima vedere. Aici presupun că prețurile vor fi ceva mai așezate față de 115X955 Max și cele două X11K.

Mai multe detalii descoperiți pe website-ul TCL în varianta locală.

Cert este că TCL se pregătește să-și aconteze și mai mult din piața premium de televizoare pe diagonală mare, iar QD-Mini LED-urile de mai sus sunt concepute să concureze cu vârfurile de gamă de la Samsung, LG, Sony etc.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Smart TV Samsung Micro RGB 65R95H – review (Aproape OLED la calități, dar fără riscurile asociate unui panou cu diode organice)

Am luat deja un prim contact cu seria de televizoare Micro RGB de la Samsung și v-am adus câteva prime impresii despre acesta, precum și despre întreaga gamă pregătită de gigantul sud-coreean pentru anul în curs. Acum am ocazia de a prezenta pe larg cel mai performant model de televizor Samsung Micro RGB, mai precis…

TOP 10: Oferte eMAG din 2.06.26 (aspirator vertical cu evaluare 4.55 / 5 din 78 de review-uri și reducere de 25%, televizor QLED cu diagonala de 163 cm, boxă audio Samsung de 160W și cu Party Lights etc)

Am selectat mai multe produse din oferta eMAG, iar printre ele se află un telefon mobil Xiaomi aflat la precomandă, dar și un laptop de gaming cu procesor AMD Ryzen 9 8940HX și placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 for Laptop.

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.