Bolt permite pasagerilor să ofere bacşiş şoferilor direct în aplicaţie din luna iunie

/
/
8 iun. 20
/

Bolt, unul dintre cele mai mari servicii de ride sharing din Europa, a lansat o nouă funcţie în aplicaţia sa, aceea de a oferi bacşiş şoferilor. Pentru a putea utiliza această funcţie, toţi utilizatorii Bolt trebuie să aducă la zi aplicaţia, indiferent dacă vorbim de Android sau iOS.

Procesul în sine este destul de simplu. Pasagerii vor vedea opțiunea de a lăsa un bacșiș la sfârșitul cursei, atunci când o evaluează. Ei pot alege dintre opțiunile predefinite sau pot introduce suma pe care ar dori să o lase. Bacșișul poate fi lăsat în maximum 15 minute după încheierea călătoriei, iar șoferii vor primi întreaga sumă (Bolt nu percepe niciun comision pentru această facilitate).

Noua funcţie va fi lansată treptat luna aceasta în toate ţările în care Bolt este prezent, inclusiv în România.

„În fiecare zi, şoferii parteneri Bolt se află în prima linie pentru a se asigura că persoanele care au nevoie de o cursă, în această perioadă de incertitudine, se deplasează în siguranţă prin oraş. Introducem această funcţie pentru a permite pasagerilor să îşi arate recunoştinţa şi să sprijine comunitatea noastră de şoferi, desigur, atunci când sunt mulţumiţi de serviciile lor.”, a declarat Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.