Deşi la fel de avantajoase, DIGI adoptă strategii diferite în Spania vs România şi promovează în special pachetele speciale

Retelistica
/
/
7 dec. 24
/

Săptămâna aceasta am aflat că DIGI a lansat în Spania Digi TV, iar acum operatorul român oferă spaniolilor întreg ansamblul de servicii (internet fix + televiziune + mobile).

De curiozitate am intrat şi eu pe site-ul digimobil.es şi am observat două aspecte:

  • preţurile sunt semnificativ mai mari decât în România (chiar şi aşa oferta DIGI este una din cele mai ieftine, piaţa din Spania având costuri mult mai ridicate decât cea din ţara noastră);
  • strategia DIGI este diferită de cea din România, în ideea în care în Spania se pune foarte mare accent pe pachetele speciale.

Pentru a exemplifica ultima idee, pe pagina principală se promovează puternic pachetul internet fix cu viteze în download de până la 300 Mbps şi abonament mobil cu minute nelimitate naţionale şi internet mobil până la 30 GB, la 15 euro / lună.

Dacă vrei şi televiziune (aceasta momentan este limitată la anumite regiuni), poţi alege pachetul de 22 euro / lună unde primeşti internet fix cu viteze în download de până la 300 Mbps, abonament mobil cu minute nelimitate naţionale şi internet mobil până la 30 GB şi televiziune cu peste 100 de canale TV.

O chestie mişto ce am găsit pe digimobil.es este că îţi poţi costumiza propriul tău pachet, astfel încât să îţi eficientizezi costurile, răspunzând în acelaşi timp nevoilor.

În România nu există astfel de pachete speciale, unele ce vin şi cu avantaj la nivel de costuri. În ţara noastră fiecare serviciu poate fi contractat separat şi fiecare serviciu are parte de oferte şi promoţii separate.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A început Black Friday 2026 la Digi Mobil (avem reduceri doar la abonamente)

Sezonul de reduceri a ajuns în punctul culminant, iar campania Black Friday 2026 de la Digi Mobil a început. Dacă plănuiai să îți schimbi abonamentul de telefonie mobilă, să mai adaugi un număr nou în familie sau să te portezi, poate că acum este momentul.

Câţi bani cere DIGI celor de la Orange, Vodafone & Co pentru a le oferi acces la reţeaua sa de fibră optică pentru internet fix şi televiziune în aproape 6000 de localităţi?

În primăvara acestui an aflam că ANCOM îi va obliga pe cei de la DIGI să ofere acces concurenţei la reţeaua sa de fibră optică pentru internet fix şi televiziune din aproape 6000 de localităţi.

Starlink Mobile pregăteşte extinderea globală, iar pentru România, singurul operator posibil partener pare a fi Digi Mobil

Luna trecută vă scriam că Starlink Mobile începe aventura globală, iar România este pe lista scurtă de opţiuni. La acel moment am făcut o estimare personală, una bazată pe informaţiile existente atunci, referitoare la posibilul operator partener din ţara noastră.