Deşi nu a primit încă acceptul guvernului american, Apple testează deja cipuri de memorie fabricate în China

Hardware
/
/
9 iul. 26
/

Într-un articol de luna trecută vă spuneam că Apple poartă negocieri cu guvernul american pentru a i se permite utilizarea cipurilor de memorie fabricate în China de compania CXMT, una aflată pe lista neagră a autorităţilor.

Deşi CXMT este văzută ca o companie cu risc ridicat pentru securitatea naţională, evoluţia preţurilor memoriilor RAM şi a spaţiilor de stocare este atât de galopantă, încât mărul muşcat încearcă şi cele mai provocatoare soluţii (CXMT reprezintă o alternativă mai ieftină la SK Hynix, Samsung sau Micron).

Conform celor de la Financial Times, Apple testează deja cipuri DRAM fabricate de CXMT, chiar dacă guvernul american nu şi-a dat încă acordul în folosirea acestora. S-ar părea că strategia mărului muşcat implică utilizarea acestor cipuri pentru device-urile destinate exclusiv pieţei chineze.

Foarte probabil discuţiile purtate cu reprezentanţii guvernului american din ultima perioadă sunt dătătoare de speranţe, astfel că Apple vrea să câştige ceva timp. Posibil să vorbim de un compromis, unul care să satisfacă şi guvernul (prin utilizarea componentelor hardware strict pentru piaţa chineză) şi gigantul tech (ţinând cont că China este una dintre cele mai mari pieţe Apple, utilizarea de cipuri CXMT ar mai ridica puţin din presiunea uriaşă generată de creşterea rapidă a costurilor de producţie).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.