DIGI amână listarea la Bursa de Valori din Madrid (decizia este motivată de actualele turbulenţe de pe pieţele financiare)

Retelistica
/
/
23 apr. 26
/

În toamna anului trecut aflam că DIGI vrea să se listeze la Bursa de Valori din Madrid, iar evoluţia din ultima perioadă arăta că un astfel de pas s-ar putea face undeva spre finalul celui de-al doilea trimestru din 2026.

Doar că în ultimele ore a apărut un comunicat oficial din partea companiei, unul care spune în linii mari că DIGI explorează în continuare o eventuală listare la bursă a subsidiarei sale spaniole, Digi Spain Telecom S.A.U., dar că o astfel de tranzacţie nu este iminentă în contextul turbulenţelor actuale de pe pieţele financiare. Compania a precizat că reacţia investitorilor contactaţi în cadrul discuţiilor preliminare a fost „pozitivă”, aceştia recunoscând perspectivele de creştere ale operaţiunii din Spania şi validând strategia aplicată acolo.

Zf.ro susţine că DIGI intenţiona să atragă între 500 şi 600 de milioane de euro printr-o ofertă publică iniţială, iar planul presupunea plasarea unui pachet minoritar de 25-30% din capitalul filialei către investitori instituţionali, cu o evaluare ţintită de aproximativ 2.5 miliarde de euro, datorie inclusă.

Din păcate volatilitatea de pe pieţele globale a obligat compania să amâne astfel listarea la Bursa de Valori din Madrid, o opţiune care rămâne însă parte integrată în strategia companiei pe termen scurt.

DIGI contină să impresioneze în Spania, într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că primul trimestru din 2026 a fost unul al recordurilor la nivel de portare pe telefonie.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

DIGI România a înfiinţat o firmă nouă cu activitate de instalare fibră optică şi cablu tv

DIGI România continuă planurile de dezvoltare, chiar dacă este cunoscut deja că la nivel de grup, prioritatea numărul unu a devenit DIGI Spania (aici este loc foarte mare de creştere, iar compania trebuie să îşi dezvoltate rapid infrastructura).

TOP 5: Cele mai bune telefoane mobile ca raport preț / specificații din oferta DIGI Mobil – 08.26

Am selectat 5 telefoane mobile din oferta DIGI Mobil ce consider că sunt cele mai bune ca raport preț / specificiații, în momentul în care redactez acest articol.

Până la urmă sunt cinci noi canale tv Digi Sport pop-up în aplicaţia DIGI TV şi toate evenimentele transmise beneficiază de comentariu în direct în limba română

Vă spuneam într-un articol anterior că începând cu data de 14 august 2026, DIGI a lansat în aplicaţia DIGI TV pentru smartphone-uri, tablete şi televizoare, noi posturi de televiziune Digi Sport pop-up.