Diverse

Rețeaua Digi Mobil a devenit mai interesantă în ultima lună. A fost încheiat un parteneriat de roaming național cu Vodafone, își vor extinde acoperirea și în spectrul de 900 MHz, portofoliul de abonamente a devenit cel mai bun ca raport sumă plătită / beneficii raportat la concurență.

Unul dintre abonamentele care s-ar putea bucura de succes este Digi Mobil Optim Nelimitat. Pachetul a debutat inițial în orașele Oradea și Timișoara, iar acum poate fi contractat la nivel național. Urmează a fi listat pe site-ul RCS-RDS din cursul acestei zile.

Ce primești pentru 10 euro în cadrul Digi Mobil Optim Nelimitat?

– minute nelimitate către toate rețelele naționale fixe și mobile;

– 1 eurocent / sms la nivel național;

– 5 GB trafic de date la viteze de până la 21.6 Mbps, nelimitat la 128 kbps;

– minute nelimitate către rețelele fixe din Uniunea Europeană.

Abonamentul costă 5 euro / lună pentru cei care au abonament Digi Net + Digi TV prin cablu sau satelit, 7 euro pentru cei care au unul dintre aceste servicii (Digi Net sau Digi TV).

Dacă sunt mai multe abonamente de 10 euro / Digi Mobil Optim nelimitat se ajunge ca primul abonament să coste 10 euro, al doilea să fie de 7 euro, iar următoarele 3 sunt 5 euro pe lună (maxim 5 abonamente pe adresă).

Mulțumesc lui Bodolay Botond pentru pont!

Sursa: Softpedia.com

Categorii: anunturi-diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.