Digi Mobil te informează acum dacă telefonul pe care vrei să îl cumperi vine sau nu cu încărcător în cutia de retail

Smartphones
/
/
5 ian. 25
/

Dacă intenţionezi să îţi achiziţionezi un smartphone de la Digi Mobil, acum eşti informat dacă respectivul model vine sau nu cu încărcător în cutia de retail.

Pentru început văd că doar câteva modele au fost actualizate, însă bănuiesc că în foarte scurt timp şi celelalte device-uri rămase vor primi acelaşi tratament (ca şi cele ce vor fi lansate de acum înainte).

Din punctul meu de vedere această informare este foarte bună în contextul în care din ce în ce mai multe smartphone-uri vin fără încărcător în pachetul de retail, iar oamenii sunt nevoiţi să îşi cumpere unul separat. Deşi bazată pe minciuni legate de mediu, această decizie de renunţare la încărcătoare este una pur economică, una prin care producătorii pot face rost de noi venituri (în contextul în care oricum scumpesc şi telefoanele).

De ceva timp însă a apărut o nouă strategie, aceea de a oferi încărcătorul „gratuit” în etapa de precomandă sau în primele zile de după lansare, însă acel „gratuit” se reflectă în preţul de achiziţie, unul foarte ridicat în primele zile de după prezentarea oficială.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.