Din 14 iunie, Disney Plus va fi disponibil oficial în România. Iată ce avantaje vor avea abonaţii şi ce filme sau seriale vor putea viziona chiar din prima zi

/
/
7 iun. 22
/

Ştim de luni bune că serviciul de streaming Disney Plus va fi disponibil oficial în România din 14 iunie, iar în cele ce urmează vom detalia ce avantaje vor avea abonaţii şi ce titluri importante vor putea fi vizionate chiar din prima zi.

Disney Plus va fi o platformă cu de toate, una care va îmbina armonios experienţa vizuală, auditivă, tehnică şi estetică. Iată principalele caracteristici ale serviciului:

  • conţinut prioritar Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic şi Star;
  • aproape 2000 de titluri disponibile încă de la început;
  • în fiecare an sunt promise peste 100 de filme, seriale şi show-uri noi;
  • interfaţă elegantă, funcţională şi uşor de navigat;
  • personalizare pentru până la şapte profiluri;
  • posibilitatea de a viziona pe patru ecrane simultan;
  • control parental intuitiv cu posibilitatea de a crea profiluri pentru copii;
  • descărcări nelimitate pe 10 device-uri pentru 7 profiluri diferite;
  • vizionare de înaltă calitate cu redare video 4K HDR;
  • sunet imersiv cu Dolby Atmos;
  • mod de vizualizare IMAX Enhanced pentru anumite producţii;
  • disponibilitate pe o gamă largă de dispozitive şi sisteme: iOS, Android, Desktop, Web, PlayStation, Xbox, Apple TV, Chromecast, Amazon Fire TV, platforme TV Sony, Samsung, LG Smart şi multe altele.

Cei interesaţi să se aboneze trebuie să afle că încă din prima zi vor avea disponibile peste 700 de filme, peste 900 de seriale şi peste 150 de alte titluri originale.

Începând din 14 iunie, abonații pasionați de universul Star Wars vor putea viziona seria „Povestea lui Boba Fett” și ambele sezoane din serialul „The Mandalorian”. Mai mult, Disney+ include întreaga sagă a lui Skywalker, fiind disponibile toate cele 9 episoade din Star Wars. Fanii super-eroilor vor putea urmări peste 40 de filme Marvel, inclusiv „Shang-Chi și Legenda celor zece inele”, „Eternii”, „Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” și „Captain Marvel”, nominalizate la Oscar și peste 40 de seriale Marvel, inclusiv „Moon Knight”, „Loki” și „WandaVision”.

În plus, sunt prezente peste 280 de filme de la Disney și Pixar, inclusiv întreaga serie „Povestea jucăriilor”, „Suflet” și „Luca”, nominalizate la Premiile Oscar. De asemenea, de la Walt Disney Animation Studios este disponibilă atât producția „Encanto”, căștigătoare a unui Premiu Oscar și care prezintă povestea unei familii extraordinare, Madrigal, cât și filmul „Cruella”, premiat cu Oscar, cu Emma Stone în rolul legendarei „Cruella de Vil”.

Din rândul producțiilor National Geographic fac parte și seria documentară „Salvarea” și filmul documentar „Free Solo” regizat și produs de E. Chai Vasarhelyi si Jimmy Chin premiați cu Oscar, precum și îndrăgitele seriale „Lumea prin ochii lui Jeff Goldblum” și „Gordon Ramsay: Călător cu gust”.

Din categoria divertisment general, abonații vor putea viziona producții originale de succes precum serialul  de comedie „Crime în imobil”, mini-seria „Pam & Tommy”, „The Kardashians”, „Regine”, thriller-ul ”Moarte pe Nil” regizat de Kenneth Branagh, cât și serialele „Familia Simpson”, serialele „Anatomia lui Grey”, „9-1-1” și „Black-ish”.

Din amplul portofoliu Disney, vor fi disponibile filme clasice îndrăgite precum „Cenuşăreasa”, „O poveste încâlcită”, „Prințesa și broscoiul” şi „Mica sirenă” dar și filme recente, cu succes răsunător precum „Raya şi ultimul dragon” și „Neînfricata Mulan”. De asemenea, din catalogul Disney+ vor putea fi vizionate sute de seriale, scurtmetraje și programe speciale Disney Channel, inclusiv „Phineas și Ferb”.

Preţul standard al unui abonament va fi de 29.99 lei / lună sau 299,90 lei / anual, însă nu uitaţi că până pe 13 iunie inclusiv vă puteţi abona la preţul special de lansare de 239.90 lei / anual.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Patriarhia Română a lansat Trinitas Film, prima platformă de streaming video cu conţinut creştin-ortodox din lume (avem şi preţul abonamentului)

Dacă sunteţi în general o persoană credincioasă, dar timpul nu vă permite să ajungeţi foarte des la biserică, aflaţi că acum aveţi o nouă sursă de informare şi una chiar foarte bine pusă la punct.

Jocul FIFA (2026) va fi lansat anul viitor în parteneriat cu Netflix şi Delphi Interactive

Vă era dor de un nou joc din faimoasa serie FIFA? Chiar dacă parteneriatul dintre EA Sports şi FIFA a încetat de ceva timp, reprezentanţii federaţiei nu au renunţat niciodată la ideea că brandul FIFA va reveni sub o formă sau alta într-un nou joc.

Ai cumpărat un laptop sau PC și cauți Windows + Office la preț bun? Prețurile încep de la 12.25 euro pentru Windows 11 și 30.25 euro pentru Office 2021 – activate fără plata unui abonament lunar

GoDeal24 iese în față cu mai multe oferte legate de Windows și Office în diferite iterații. Mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.