Din 15 iunie vom avea roaming la tarife naţionale în ţările din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European

/
/
13 iun. 17
/

Timpul a trecut şi iată că mai sunt doar 2 zile până când vom putea comunica fără restricţii în ţările din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). Din 15 iunie vom putea utiliza resursele naţionale incluse în abonamente / oferte PrePay în toate ţările menţionate anterior, adică noţiunea de roaming aşa cum o ştim acum devine istorie.

Începând cu această dată intră în aplicare sistemul de tarifare european, Roam like at home, adică minutele, SMS-urile şi datele consumate în UE şi SEE vor fi scăzute din resursele naţionale pe care le are fiecare utilizator. Dacă acestea sunt consumate, tarifarea suplimentară se va face la preţurile practicate în România.

Noul sistem Roam like at home se aplică automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, iar clienţii existenţi nu trebuie să facă niciun fel de modificare. Practic din 15 iunie:

  • Apelurile şi SMS-urile efectuate către orice destinaţie UE + SEE (inclusiv numere din România) se scad din minutele şi SMS-urile naţionale incluse în abonament / ofertă PrePay. Apelurile şi SMS-urile primite în roaming în UE + SEE sunt gratuite.
  • Internetul pe mobil se scade din internetul naţional inclus în abonament / ofertă PrePay. În cazul abonamentelor cu date nelimitate, furnizorul poate stabili o limită ce poată fi consumată în roaming în UE + SEE fără costuri suplimentare, urmând ca după epuizarea acesteia să se aplice un tarif de maxim 7.7 euro / GB fără TVA.

Dacă vor exista furnizori care nu vor fi în măsură să susţină comercial furnizarea Roam like at home, aceştia pot fi autorizaţi (în urma unei solicitări atent analizate) să perceapă o suprataxă faţă de tarifele naţionale.

De asemenea, pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a roaming-ului în UE + SEE, orice furnizor poate defini o politică de utilizare rezonabilă a acestui serviciu. Dacă se vor depăşi aceste limite, furnizorul poate percepe o suprataxă. Condițiile de utilizare rezonabilă a serviciului de roaming în UE + SEE  trebuie descrise, în mod detaliat, în contractele dintre furnizori și clienți.

Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal în următoarele situații:

  • dacă un utilizator nu prezintă, la cererea furnizorilor, o dovadă privind reședința obișnuită sau existența unor legături stabile cu România;
  • dacă, într-o perioadă de monitorizare de cel puțin 4 luni, se înregistrează, pe o anumită cartelă SIM, în mod cumulativ atât consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cât și prezență (conectare la rețea) mai mare în roaming în UE / SEE față de nivelul național;
  • dacă o cartelă SIM înregistrează o lungă perioadă de inactivitate și poate fi asociată unei utilizări preponderente sau chiar exclusiv în roaming în UE / SEE;
  • dacă un utilizator a cumpărat și utilizat succesiv în roaming în UE / SEE mai multe cartele SIM de la același furnizor.
Sursa: ancom.org.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.

Focus Sat scumpeşte din nou abonamentele în România, după ce în 2025 au existat alte două măriri de preţ

Focus Sat anunţă noi scumpiri ale abonamentelor în România, după ce în 2025 a modificat de două ori preţul acestora.