Din 21 mai, HBO Max devine Max, astfel că mai aveţi timp câteva zile să vă abonaţi la preţul actual, mai mic

/
/
18 mai 24
/

Dacă doriţi să vă abonaţi la serviciul de streaming video HBO Max (viitorul Max), vă reamintesc că din 21 mai acesta va trece printr-o schimbare destul de importantă.

Peste doar câteva zile HBO Max devine Max, astfel că în noul format vom primi o grafică nouă, un conţinut îmbunătăţit (vor exista producţii HBO, Warner Bros., DC Universe, Discovery Channel, TLC, ID, HGTV, titluri pentru copii și chiar Eurosport) şi abonamente diferite.

În prezent HBO Max este disponibil sub forma a două abonamente standard:

  • cu plata lunară la 4.99 euro;
  • cu plata anuală la 39.90 euro (3.325 euro / lună ca medie).

Încă mai aveţi timp să vă abonaţi la aceste costuri, cea mai bună opţiune fiind abonamentul anual.

Din 21 mai va trebui să plătiţi ceva mai mult:

Basic – 4.99 euro / lună sau 49.90 euro / an;

  • va include publicitate;
  • utilizatorii vor putea folosi 2 dispozitive simultan;
  • conţinutul va fi redat în format FullHD;

Standard – 6.99 euro / lună sau 69.90 euro / an;

  • utilizatorii vor putea folosi 2 dispozitive simultan;
  • conţinutul va fi redat în format FullHD;
  • va permite descărcarea în format offline pentru până la 30 de titluri.

Premium – 9.99 euro / lună sau 99.90 euro / an.

  • utilizatorii vor putea folosi 4 dispozitive simultan;
  • conţinutul va fi redat în format FullHD sau 4K;
  • sonorizare Dolby Atmos;
  • va permite descărcarea în format offline pentru până la 100 de titluri.

Să nu uitaţi nici de ofertele operatorilor la care aveţi serviciul de televiziune. De exemplu Digi oferă o reducere de 50% timp de 6 luni la extraopţiunile HBO sau Maxpak, Orange vine cu o reducere de 50% pe toată perioada contractuală dacă vă prelungiţi abonamentul pe 24 luni, iar Vodafone îl are inclus gratuit începând cu abonamentul All Inclusive.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

YouTube Music în varianta gratuită nu mai oferă utilizatorilor posibilitatea de a vedea versurile melodiilor (se recomandă YouTube Music Premium)

YouTube Music este serviciul de streaming audio al celor de la Google, acesta oferind utilizatorilor posibilitatea de a accesa una dintre cele mai mari librării de muzică din lume.

A apărut prima platformă prin intermediul căreia inteligenţa artificială „închiriază” oameni pentru munci fizice pe care ea nu le poate face (plata se face în criptomonede)

Săptămâna trecut vă povesteam despre platforma Moltbook, un fel de Reddit al AI-urilor. Scopul acestei platforme este acela de a servi drept spaţiu unde agenţii AI pot interacţiona între ei în mod autonom, similar cu o comunitate socială pentru roboţei virtuali. Utilizatorii se numesc moltys, iar aceştia pot crea conţinut, pot comenta sau pot chiar…

SkyShowtime lansează 7 canale tv tematice în platforma sa de streaming video din România

Aseară eram în căutarea unui film şi când am intrat pe SkyShowtime am descoperit un nou tab disponibil pe pagina principală a platformei de streaming video.