După ce ani buni au criticat producătorii auto chinezi că sunt ajutaţi de stat, producătorii auto europeni cer acum stimulente de la Uniunea Europeană

gAuto
/
/
13 iun. 26
/

Industria auto europeană este sub o presiune imensă, producţia efectivă scâzând an de an din 2019 încoace (comparativ cu acest an, în 2025 au fost fabricate pe bătrânul continent cu 3 milioane de autovehicule mai puţin).

În acest context, cele mai mari grupuri din industrie, Volkswagen, Stellantis și Renault, responsabile cu aproape 60% din producţia totală europeană, fac front comun şi solicită Uniunii Europene stimulente puternice pentru a salva producţia locală.

După ce ani buni au criticat producătorii auto chinezi că sunt ajutaţi de stat, iată că acum a venit vremea ca şi producătorii auto europeni să ceară ajutorul.

Într-o scrisoare comună adresată membrilor Parlamentului European, cele trei grupuri propun ca 70% din valoarea economică a fiecărui automobil vândut în Uniunea Europeană să provină din interiorul blocului comunitar. Cerința ar urma să acopere întregul lanț de producție, de la proiectare și dezvoltare până la fabricarea componentelor și asamblarea finală.

Constructorii auto avertizează că industria europeană se confruntă cu provocări fără precedent din cauza decalajelor tehnologice față de concurenții globali, a presiunii concurențiale tot mai mari și a costurilor ridicate cu energia, producția și reglementările.

Iar pentru a înţelege cât de importantă este această industrie pentru Uniunea Europeană, aflaţi că:

  • în sectorul auto lucrează undeva la 13.6 milioane de europeni, adică aproximativ 8.1% din totalul locurilor de muncă din tot ce înseamnă producţie;
  • guvernele europene încasează anual taxe de peste 414.7 de miliarde de euro de la această industrie;
  • peste 8% din PIB-ul Uniunii Europene este generat de sectorul auto;
  • industria auto cheltuie anual 84.6 miliarde de euro în cercetare-dezvoltare, 34% din totalul cheltuielor din acest segment al Uniunii Europene.

Surse: news.ro, acea.auto

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.