După un început mai greu, Digi Mobil a început chiar să investească bani în publicitate pentru promovarea cartelelor preplătite

Retelistica
/
/
30 apr. 26
/

2025 a fost un an plin pentru Digi Mobil, mai ales că a reuşit să finalizeze cu succes partea sa din tranzacţia legată de operatorul magenta. Referitor la aceasta, Digi Mobil şi-a luat angajamentul în faţa Consiliului Concurenţei ca va menţine cartelele prepay pentru clienţii Telekom cel puţin 36 de luni.

În aceste condiţii, din toamna anului trecut, operatorul albastru oferă tuturor românilor şi cartele prepay (nu se putea limita doar la foştii clienţi Telekom). Am detaliat acest subiect aici şi aici, astfel că în 2026 Digi Mobil este activ atât pe piaţa postpaid, cât şi pe cea prepaid.

Începutul a fost destul de timid (ca să nu zic stângaci), Digi Mobil având destul de multe lacune în oferirea serviciilor prepay, cât şi în comunicarea acestora. Ba chiar la un moment dat nici în magazine nu se prea dorea vânzarea cartelelor, chiar şi eu a trebuit să fiu puţin mai incisiv pentru a putea cumpăra una prin ianuarie.

Timpul a trecut, iar Digi Mobil pare că a pus la punct cam tot ce trebuie, zona prepaid fiind foarte clar delimitată şi explicată atât pe site, cât şi în magazine.

Recent au început să apară şi reclame pentru promovarea acestui serviciu, semn că Digi Mobil a intrat oarecum pe un făgaş normal şi acceptă ideea că şi cartelele prepaid au un viitor (cel puţin cât este nevoit să respecte angajamentul luat în faţa Consiliului Concurenţei).

Şi dacă ar fi să ne raportăm la ofertele concurenţei pe partea de cartele preplătite, Digi Mobil are nu doar avantajul preţului, ci şi avantajul cursului de schimb valutar (este singurul operator ce se raportează la cursul BNR).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 3: Motive pentru care nu m-aş porta la Digi Mobil

M-am gândit să facă o serie de şase articole în care să expun cele mai importante trei motive pentru care m-aş / nu m-aş porta la Digi Mobil, Orange sau Vodafone. Voi începe cu cele trei motive pentru care nu m-aş porta la unul dintre cei trei operatori, iar cel care sparge gheaţa este Digi…

De ce Digi Mobil nu include SMS-uri naţionale nelimitate în abonamentele sale de telefonie mobilă (Orange şi Vodafone oferă fără probleme acest beneficiu)?

Nu ştiu dacă aţi observat, dar Digi Mobil este singurul operator telecom din România ce nu include SMS-uri naţionale nelimitate în abonamentele sale de telefonie mobilă (Orange şi Vodafone oferă fără probleme aceste beneficiu).

Digi Mobil oferă minute şi SMS-uri naţionale nelimitate pe anumite oferte prepaid, dar consideră abuziv un consum prea mare şi poate suspenda serviciile (iată care este pragul)

Celor de la Digi Mobil nu le-au plăcut niciodată cartelele preplătite, iar acest lucru îl ştim de foarte mult timp. Pe 1 iulie 2023 operatorul telecom Digi Mobil ieşea oficial de pe piaţa cartelelor prepay, compania alegând să aibă o strategie comercială bazată doar pe abonamente (a fost mult timp singurul operator din ţară fără…