Ecranul de pe Xiaomi 14 Pro cel mai rezistent din lume ? Telefonul ştie să bată cuie şi să spargă nuci fără nicio zgârietură

/
/
3 nov. 23
/

Mă scuzaţi că am lipsit câteva zile, dar mi-am permis un mic concediu cu familia, unul care a trecut foarte repede. Acum că m-am întors la butoane (cum îmi place mie să spun), revin în atenţia voastră cu o informaţie zic eu interesantă despre Xiaomi 14 Pro, smartphone lansat oficial săptămâna trecută.

S-au zis multe despre acest device, însă un element asupra căruia nu s-au oprit foarte multe publicaţii este ecranul. Şi nu, nu mă refer la rezoluţie, luminozitate, rată de refresh sau alte elemente esenţiale pentru un display, ci la rezistenţa sa. În general noi suntem familiarizaţi cu ecranele protejate cu sticlă Corning Gorilla Glass, însă pentru Xiaomi 14 Pro producătorul chinez a ales o soluţie in-house, o protecţie suplimentară aplicată ecranului denumită comercial Xiaomi Dragon Crystal Glass.

Pelicula nu este o sticlă oarecare, aceasta fiind fabricată dintr-o combinaţie de oxid de litiu, dioxid de siliciu, oxid de aluminiu, oxid de zirconiu, pentoxid de fosfor şi oxid de sodiu. Un amestec de formule chimice care mai de care mai „dureroase” pentru cei din afara domeniului, dar un amestec care pare a fi cel mai rezistent din piaţă.

Conform celor de la Xiaomi, sticla de protecţie are o duritate pe scara Vickers de 860 unităţi HV0.025. Ştiu că nu vă spune nimic acest rezultat luat de unul singur, însă în comparaţie arată bine rău:

  • Xiaomi Dragon Crystal Glass – 860 unităţi HV0.025;
  • Huawei Kunlun a doua generaţie – 830 unităţi HV0.025;
  • Apple Ceramic Shield Glass – 814 unităţi HV0.025;
  • Corning Gorilla Glass Victus 2 – 670 unităţi HV0.025.

Xiaomi susţine că ecranul său cu protecţia Xiaomi Dragon Crystal Glass este cel mai rezistent din lume. Iar dacă nici chinezii nu ştiu să îşi promoveze reuşitele, atunci cine ? Iată mai jos cum Xiaomi 14 Pro ştie să bată cuie sau să spargă nuci, asta fără niciun fel de zgârietură:

httpvh://youtu.be/75lO1u9s1s8

Via: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil fură startul şi introduce în oferta sa noile smartphone-uri de buget Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G (cele două telefoane nu sunt încă listate nici de Xiaomi România)

Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G sunt două smartphone-uri de buget lansate oficial săptămâna trecută şi chiar mă gândeam cât va mai dura până când le vom vedea disponibile şi în România.

Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G – detalii oficiale şi preţ pentru două noi smartphone-uri ce arată perfect că era telefoanelor inteligente ieftine a apus

Xiaomi a lansat recent două noi smartphone-uri, unele despre care în mod normal aş fi spus că sunt modele de buget. Acestea se numesc Xiaomi Redmi 17 şi Redmi 17 5G şi foarte probabil le vom vedea aduse pe canal oficial şi în România în perioada imediat următoare.

Xiaomi Redmi 17 4G va veni cu o baterie de 7500 mAh în Europa, dar ar putea avea un preţ de plecare îngrijorător de mare (şi asta pentru varianta cu 4 GB RAM)

Xiaomi va lansa în curând în Europa un nou smartphone modest, un model 4G only. Acesta se va numi Xiaomi Redmi 17 4G şi deşi iniţial am vrut să îi spun un telefon accesibil, adevărul este că la ce preţ de plecare se vehiculează că va avea, conceptul de device de buget pare că va…