Eldar Murtazin și declarațiile sale legate de cât plătește Microsoft către Samsung și Sony spre a produce telefoane cu Windows Phone 8

/
/
15 ian. 14
/

Microsoft a cumpărat Nokia și într-un fel și-a asigurat o linie de telefoane cu Windows Phone 8. Compania americană are ambiții mari și conforma informațiilor publicate de către un celebru blogger rus, Eldar Murtazin, par a fi pregătiți să investească serios spre a avea telefoane cu WP8 și în portofoliul Samsung, Sony, Huawei etc.

Sumele pe care Eldar Murtazin le declară ca urmează a fi plătite de către Microsoft:

1. Samsung – 1.2 miliarde dolari;

2. Huawei – 0.6 miliarde dolari;

3. Sony – 0.5 miliarde dolari;

4. Alte companii – 0.3 miliarde dolari.

Informația nu este oficială și trebuie tratată cu o mare doză de scepticism. Este Microsoft o companie suficient de disperată ca să plătească alte companii în a produce telefoane cu software-ul său? 

Da. Este. Clar. Windows Phone 8 nu are tracțiunea pe care gigantul american și-o dorește. Ecartul față de Android și iOS în ce privește numărul de unități comercializate rămâne mare. Da. S-ar putea să fi ajuns cu ajutorul lui Nokia Lumia 520 să depășească iPhone-ul în anumite state, dar față de Android sunt la mare distanță. Pe de altă parte iPhone 5S, 5C și 5 merg în zona premium. Apple face sume frumoase atât din comercializare telefoanelor cât și din App Store.

Observați că HTC nu apare în această schemă. Culmea este că la compania taiwaneză este cea mai mare nevoie de infuzie de capital și sunt sigur că ar fi cedat ușor la masa negocierilor. HTC Windows Phone 8X este la mare căutare și în prezent. Îl găsiți la sub 900 lei pe la majoritatea magazinelor online.

În locul Microsoft aș fi ales ca sumele de mai sus să le repartizez la capitolul R&D pentru noua gama Lumia care ar trebui să fie în stadiul de dezvoltare. Ar fi putut opta pentru prețuri ceva mai realiste ale telefoanelor sale, un fel de gamă Nexus cu Windows Phone 8, o deschidere mai mare către comunitățile dezvoltatorilor de aplicații etc.

Sursa: Eldar Murtazin
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.