Eliminarea timbrului de mediu a scăzut dramatic cererea de maşini noi

/
/
24 mart. 17
/

Timbrul de mediu a reprezentat până la 31 ianuarie 2017 o taxă pentru emisiile poluante ale maşinilor aflate la prima înmatriculare sau la prima vânzare în ţară către o altă persoană. Odată cu eliminarea acestei taxe, înmatriculările de maşini second-hand au explodat, iar în paralel vânzările de maşini noi s-au prăbuşit.

Numeroşi producători se plâng deja că cererea de maşini noi este foarte mică şi că anul 2017 se anunţă unul dezastruos dacă nu se schimbă nimic. Gabriel Sicoe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România , a declarat că “piața de autovehicule noi din România, care a fost la 130.000 de mașini anul trecut, nu cred că va depăși 100.000 anul acesta”. Această cifră reprezintă o medie, însă unii producători pot fi mult mai afectaţi decât alţii, iar aici mă refer la cei care au o puternică concurenţă provenită de la maşinile second-hand din alte ţări (de obicei modele de până în 10.000 – 15.000 euro).

Dacă vânzările de maşini noi sunt la pământ, înmatriculările de second-hand-uri au luat-o razna. În toată ţara sunt cozi interminabile la Registrul Auto Român, existând oraşe unde trebuie să aştepţi chiar şi două luni pentru a-ţi putea înmatricula maşina. Acelaşi Gabriel Sicoe a afirmat că “față de peste 300.000 de mașini second hand înmatriculate în România, din import, în anul 2016, estimăm o cifră de cel puțin 500.000 de mașini second hand, din import, anul acesta”. La un scurt calcul observăm o creştere de 66% a înmatriculărilor de maşini second-hand în 2017 comparativ cu 2016.

Interesant este faptul că o maşină nouă vândută în România aduce statului venituri de 3000-3500 euro / maşină, în timp ce o maşină second-hand adusă din afară nu susţine bugetul cu nimic. Rămâne de văzut cum va fi reglementată această situaţie, deoarece în acest moment se observă un oarecare dezechilibru (taxa de intrat în oraş este una dintre propunerile actuale).

Sursa: agerpres.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Chinezii de la Zoomlion au lansat cel mai puternic tractor din lume, unul cu o putere maximă de 1600 CP

Dacă te gândești la tractoare masive, capabile să tracteze utilaje uriașe pe mii de hectare, probabil îți vin în minte nume legendare precum John Deere, Case IH sau Fendt. Însă, regulile jocului tocmai au fost rescrise.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…