eMAG se extinde în Polonia prin achiziția agito.pl

/
/
7 ian. 15
/

eMAG, unul dintre cei mai mari retaileri din Europa de Est începe anul 2015 prin expansiunea în una dintre cele mai mari ţări din regiune: Polonia. Compania a demarat procedura de achiziţie a magazinului online local Agito, unul dintre cele mai mari din această ţară. În acest moment se pare că negocierile între cele două părţi s-au finalizat, iar eMAG a solicitat aprobarea achiziţiei Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorului din Polonia

„Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu şi lung de a ne consolida poziţia în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei pieţe în care ne desfăşuram activitatea deja – România, Bulgaria şi Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienţi. Acum intrăm într-o ţară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piaţă de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro şi cu un potenţial mare de creştere” a transmis Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi Director de Dezvoltare Internaţională eMAG.

Achiziţia retailerului Agito va deveni oficială în momentul în care Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorului din Polonia îşi va da acordul. eMAG a avut afaceri de 189 de milioane euro în 2013 în cele trei ţări în care este prezent: România, Ungaria şi Bulgaria.

Mai multe detalii în comunicatul de presă.

Agito1

Categorii: Diverse, Retail
Cuvinte cheie: agito.pl, eMag
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.