Essential PH-1 și ce a preluat iPhone 8

/
/
16 aug. 17
/

Essential PH-1 este un smartphone ce-l are în spate pe fondatorul Android – Andy Rubin. Am scris despre acest dispozitiv în urmă cu câteva săptămâni. 

Au avut probleme în ce privește livrarea terminalului, iar precomenzile abia pe sfârșit de august sunt livrate. Important este că PH-1 ajunge și în oferta unui operator de telecomunicații din SUA – Sprint. Asta arată că în cele din urmă intră în producție de serie etc.

Costul în SUA – 699 dolari. S-ar putea ca în toamna lui 2017 să-l găsim și în Europa, ar putea merge pe sistemul OnePlus și să-l listeze într-un magazin online care să-l aducă în orice colț al bătrânului continent. Cel mai probabil ar fi listat la 699 euro / aprox. 3195 lei.

Ce a preluat iPhone 8 de la Essential PH-1?

Este vorba de ecranul ce în partea superioară face loc senzorilor de proximitate, lumină ambientală, cameră foto. Prin această soluție se aduce un raport display / corp cât mai atractiv, plus că marginile devin cu adevărat reduse, insignifiante.

Sunt curios ce soluție aleg pentru telefon în modul landscape. Probabil că în spațiul respectiv în poziție orizontală nu mai sunt vizibile informațiile legate de baterie, semnal etc.

Doar cei pasionați de tehnologie o să-și amintească de Essential ca primul smartphone cu o astfel de soluție în ce privește ecranul, majoritatea o să se refere la iPhone 8 ca primul terminal ce mizează pe un display de acest tip.

Specificații Essential PH-1:

  • IPS de 5.71 inch cu rezoluție 2560×1312 pixeli, 504 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, Adreno 540, 4 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 7.1 Nougat;
  • 4G, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, NFC, fără jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, cititor de amprentă, USB type-C;
  • 2 x 13 Megapixeli cu f/1.9, detecție de fază și prin tehnologia laser, LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, 1080p cu 60 fps, 720p cu 120 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.2, filmează la 2160p cu 30 fps;
  • baterie de 3040 mAh, 185 gr. și 7.8 mm grosime.

Trebuie punctat faptul că Essential PH-1 are o carcasă ce utilizează materiale precum titanium, ceramică. Există opțiunea în a-i adăuga module pe sistemul regăsit la smartphone-urile Motorola. Camera duală folosește un sistem similar cu Huawei P10 ( senzor color + senzor monocrom pentru un plus de lumină în fotografiile low-light).

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Essential PH-1, iPhone 8
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

iPhone Duo – specificații, galerie de imagini și cu ce iese în evidență față de alte smartphone-uri pliabile

Apple a prezentat iPhone Duo și la 7 ani distanță de la primul pliabil și-au făcut curaj și au intrat pe această piață. Toate detaliile despre acest smartphone le aveți în materialul de față.

iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – diafragmă variabilă pe camera principală, autonomie îmbunătățită și un procesor capabil de operațiuni mai avansate prin Siri AI

Apple a prezentat iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Sunt cele mai avansate smartphone-uri lansate de către compania americană până acum. Ies în față printr-un hardware mai performant, o cameră ce a primit diafragmă variabilă și autonomie la un nivel superior inclusiv față de iPhone 17 Pro și 17 Pro Max.

Când nu credeam că ceva poate fi mai rău, HMD lansează un smartphone cu 2 GB RAM, 16 GB stocare, baterie de 2500 mAh şi ecran LCD cu rezoluţie 480p

Am tot vorbit în ultima perioadă de criza semiconductorilor din industrie şi de faptul că ideea de device low-cost este pe cale de dispariţie şi cu toate aceste jucătorii se reinventează şi găsesc soluţii chiar şi în cele mai sumbre perioade.