Este oficial, divizia producătoare de smartphone-uri Samsung a declarat pentru prima oară în istorie o pierdere trimestrială

Smartphones
/
/
30 iul. 26
/

Samsung Electronics a publicat recent raportul financiar aferent celui de-al doilea trimestru al anului, cel valabil pentru perioada aprilie – iunie.

Gigantul sud-coreean o duce extraordinar de bine la modul general, acesta anunţând venituri record de 119 miliarde de dolari (în creştere cu 130% vs aceeaşi perioadă din 2025) şi un profit operaţional de 62 de miliarde de dolari (în creştere cu 1814% vs aceeaşi perioadă de anul trecut).

Vă daţi seama că toată această creştere aproape şocantă a fost susţinută de divizia de semiconductori (Device Solutions Division), aceasta raportând venituri de 89 de miliarde de dolari şi un profit operaţional de 61 de miliarde de dolari.

Explicaţia acestei evoluţii este simplă şi are legătură cu explozia cererii pentru tot ce înseamnă soluţii hardware pentru aplicaţii şi centre de date AI.

Divizia producătoare de dispozitive mobile şi echipamente de reţea (Device eXperience Division) a anunţat venituri de 23 de miliarde de dolari şi o pierdere de 489 milioane de dolari. Este pentru prima oară în istorie când divizia producătoare de smartphone-uri Samsung declară o pierdere trimestrială.

2026 se anunţă în continuare unul senzaţional pentru Samsung, mai ales că numărul de comenzi pentru tot ce înseamnă dezvoltarea AI este atât de mare, încât compania sud-coreeană intenţionează să dubleze investiţiile în capacităţile de producţie.

Sursa: neowin.net

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.