Evoluția Glovo în România pe 2020 și planurile de viitor

/
/
1 nov. 20
/

Pandemia de Covid-19 a adus la o creștere pentru comenzile de mâncare la domiciliu, iar Glovo se află printre serviciile ce au cunoscut o dinamică accentuată pe anul în curs.

În urmă cu câteva zile au avut un eveniment online în care au prezentat cum s-au descurcat în 2020, dar și planurile pentru 2021. Am selectat informațiile de interes din comunicat.

  • valoarea tranzacționată estimată până la sfârșit de an – aprox. 150 milioane euro;
  • sunt prezenți în 33 de orașe (23 de orașe adăugate în 2020), peste 40.000 de curieri înregistrați (5000 activi în medie pe săptămână*), veniturile curierilor se vor ridica la aprox. 23 milioane euro pe 2020;
  • valoare medie a comenzi în București – 65 lei și în restul țării – 56 lei;
  • cea mai mare comandă a fost de 3800 lei, intervalele orare cele mai accesate sunt 11.00 – 13.o00 și 18.00 – 20.00, peste 10 milioane comenzi livrate până la sfârșit de an;
  • cele mai populare produse: McPuișor, banane și shaorma;
  • cele mai active orașe sunt București, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov;
  • peste 2 milioane descărcări ale aplicației.

*Mi se pare o valoare relativ mică dacă ne raportăm la total înregistrați. 

Au dat câteva detalii și pentru planurile pe 2021. Și-au propus să crească valoarea tranzacționată cu 50% (de la 150 milioane euro la 225 – 230 milioane euro). Vor să dubleze harta de prezență în România (65 de orașe) și și-au propus să ajungă la 3 milioane descărcări (+1 milion).

Declarație oficială:

În 2020 ne-am continuat planurile de extindere și – în ciuda faptului că ne-am aflat într-un context instabil și greu de anticipat – am reușit să avem un serviciu funcțional și să înregistrăm o creștere semnificativă a afacerii. Suntem pregătiți pentru provocările următorului an și vrem ca în 2021 să rămânem la fel de adaptabili, să oferim o experiență de utilizare tot mai bună și să extindem operațiunile în mai multe orașe din România”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.

Aș spune că au toate șansele, în contextul în care a doua carantină apare la orizont, restaurantele se închid etc. Glovo și alte aplicații similare sunt o șansă pentru cei ce vor să supraviețuiască (mă refer la zona horeca, una dintre afacerile cele mai afectate de pandemie).

Ca o notă personală, nu am folosit Glovo până de curând. Aveam deja Uber Eats și FoodPanda. Uber Eats a plecat și mi se pare că aveau cea mai bine pusă la punct aplicație, o mișcare neașteptată în contextul în care livrările de mâncare la domiciliu erau cumva pe val. Am instalat Glovo pentru că mi se par a fi printre cei mai activi, cu o paletă întreagă de restaurante etc. La doar 2 comenzi nu am cine știe ce feedback să ofer. În afară de faptul că mi-aș dori să interpreteze adresa în mod corect și să nu trebuiască de fiecare dată să ofer informații către curier.

Categorii: Anunturi
Cuvinte cheie: Glovo
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Xiaomi a deschis primul său magazin oficial din România – da, operat direct de către ei și nu printr-un partener și planurile pentru 2026 la nivel local

Trebuie spus din start că deja este a nu știu câta dată când discutăm despre un magazin Xiaomi, dar..., acum este ceva diferit. Shop-ul din ParkLake Mall este operat direct de către compania chineză.

ASUS Learn and Compete 2026 sau cum îți poți arăta cunoștințele de TIC printr-un concurs desfășurat pe Kahoot! (competiție adresată liceenilor din București și 11 județe)

ASUS a oferit detaliile pentru o nouă ediție a concursului său adresat liceenilor pasionați de TIC. Toate informațiile sunt structurate în articolul de față.

Competiție pe Kahoot! cu premii de 20.000 lei de la ASUS pentru liceenii cu vârsta de minim 16 ani prin ASUS Challenge Quiz Masters

ASUS Challenge Quiz Masters se adresează liceenilor cu vârsta de minim 16 ani. Premiile sunt în valoare de 20.000 lei, iar toate detaliile sunt în articolul de față.