Faimosul joc de strategie Age of Empires ajunge pe mobil, atât pe Android, cât si pe iOS

/
/
19 aug. 24
/

Personal nu prea am jocuri pe telefon, iar cele pe care le am (două la număr: Save The Fish şi My Tom 2) nu sunt pentru mine. Nu că nu îmi plac, dar prefer să îmi petrec timpul liber altfel, iar dacă nu am jocuri instalate, nu am ispite.

Totuşi, cu Age of Empires Mobile cred că o să fac o excepţie, asta pentru că îmi aduce aminte doar prin nume de liceu / facultate. În viaţa mea au fost câteva jocuri importante, iar Age of Empires 3 a fost unul dintre ele. Îmi aduc şi acum aminte cu drag că în noaptea dinaintea celui mai important examen din anul II la ASE, toţi colegii din camera de cămin am jucat Age of Empires 3 pentru „relaxare”.

Revenind la subiect, cei de la TiMi Studio Group în colaborare cu World’s Edge au anunţat că pe 17 octombrie vor lansa Age of Empires Mobile, atât pe Android, cât şi pe iOS. Producătorii ne promit atât elemente clasice din Age of Empires, cât şi o experienţă de gaming modernă, actualizată. Adună resurse, formează alianțe globale și controlează eroii în lupte rapide în timp real, totul pentru a-ţi construi cel mai puternic imperiu.

Dacă vreţi să vă pre-înregistraţi, o puteţi face accesând acest link.

Sursa: twitter.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noutățile NVIDIA la CES 2026: DLSS 4.5 cu Dynamic Multi Frame Generation 6X, monitoare G-SYNC Pulsar la peste 1000Hz, noi aplicații GeForce NOW pe Linux și Amazon Fire TV și altele

După ce anul trecut NVIDIA lansa în Las Vegas noua serie de plăci grafice RTX 50, anul acesta la CES accentul este pus pe noutățile de ordin software. Vorbim despre o serie de actualizări importante pentru ecosistemul RTX, iar în centrul atenției se află DLSS 4.5.

Jocul FIFA (2026) va fi lansat anul viitor în parteneriat cu Netflix şi Delphi Interactive

Vă era dor de un nou joc din faimoasa serie FIFA? Chiar dacă parteneriatul dintre EA Sports şi FIFA a încetat de ceva timp, reprezentanţii federaţiei nu au renunţat niciodată la ideea că brandul FIFA va reveni sub o formă sau alta într-un nou joc.

Am jucat Borderlands 4 pe un laptop MSI Katana 15 cu grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 – DLSS 4 cu Multi Frame Generation și Reflex chiar fac diferența

Așa cum am precizat și în celălalt articol în care am testat Borderlands 4 pe un sistem echipat cu grafică din seria NVIDIA GeForce RTX 50, amintesc și aici că jocul lansat la începutul toamnei 2025 a fost unul dintre cele mai așteptate ale sezonului.