Viitorul flagship Honor Magic7 Pro apare într-o primă randare clară (avem şi câteva specificaţii posibile)

/
/
19 aug. 24
/

Honor Magic6 Pro este un smartphone premium ce a impresionat în review-ul nostru, acesta excelând la nivel de display, construcţie, cameră foto şi autonomie. Telefonul a costat 6000 lei la lansarea oficială, iar în prezent îl găsiţi în anumite campanii şi pe la 4100 – 4200 lei.

Compania chineză îi pregăteşte acestui telefon reuşit un urmaş, unul care în teorie ar trebui să fie şi mai bun. Honor Magic7 Pro a apărut într-o randare clară, una care ne arată că vor exista ceva diferenţe de ordin estetic, însă nu foarte mari (vorbim de o reaşezare a senzorilor foto, cât şi un bliţ cu design diferit):

Viitorul Honor Magic7 Pro ar putea fi lansat mai devreme anul acesta, undeva prin noiembrie spun zvonurile timpurii, iar la nivel hardware am putea primi câteva specificaţii absolut normale pentru categoria sa de preţ:

  • display LTPO OLED cu rezoluţie 1.5K şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 realizat pe 3nm;
  • până la 16 GB RAM şi până la 1 TB stocare;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli + senzor ultrawide de 50 Megapixeli + senzor telephoto periscop de 180 de Megapixeli;
  • baterie silicon-carbon de 6000 mAh.

Honor Magic7 Pro se anunţă interesant, mai ales că experienţa Honor Magic6 Pro ne-a dovedit că Honor ştie să facă modele flagship în adevăratul sens al cuvântului.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile ieftine în 2026 (entry spre mid-range, best-buy cu preț de până în 2000 lei)

Unele modele sunt mai degrabă mid-range, dar sunt trase cumva în jos ca poziționare și nu se încadrează 100% în segmentul respectiv. Haideți să descoperim 10 telefoane mobile poziționat ceva mai așezat ca preț.