Filme

Un comunicat de presă primit în inbox în acest sfârşit de săptămână mi-a adus aminte de filmul pe care cred că îl urăsc cel mai mult pe lumea aceasta, Titanic.

Explicaţia este simplă, alor mei le-a plăcut atât de mult filmul, încât l-am văzut când eram mic de atât de multe ori, încât efectiv nu îl mai suport(am). Filmul în sine este o capodoperă, a câştigat 11 premii Oscar, nu contest absolut nimic la acest capital, dar în viaţă orice este mult strică, astfel că pentru mine personal Titanic este acel nume / titlu / denumire de care nu vreau să mai aud.

Cât despre voi, dacă totuşi vreţi să vedeţi (din nou) acest film extraordinar, aflaţi că începând de săptămâna aceasta poate fi vizionat în format 4K pe Disney+. Cu o distribuție din care fac parte câștigătorii premiului Oscar Leonardo DiCaprio și Kate Winslet, filmul prezintă o poveste de dragoste epică, plină de acțiune, ce se desfășoară în contextual călătoriei inaugurale a celei mai mari nave aflate în funcțiune la acel moment.

“Titanic” a câștigat un număr record de 11 premii Oscar, printre care: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai bună cinematografie, Cel mai bun montaj, Cea mai bună regie artistică și scenografie, Cel mai bun design vestimentar, Cea mai bună coloană sonoră originală dramatică, Cel mai bun cântec original, Cel mai bun sunet, Cel mai bun montaj al efectelor sonore și Cele mai bune efecte vizuale. La lansarea sa inițială, în 1997, filmul a devenit numărul 1 în box office-ul mondial din toate timpurile.

“Titanic” a schimbat cursul istoriei cinematografiei și a devenit filmul definitoriu al unei întregi generații. Această poveste de dragoste emoționantă, plină de situații dramatice, a devenit memorabilă nu doar pentru povestea sa emoționantă, ci și pentru interpretările superbe ale lui Leonardo DiCaprio și Kate Winslet și pentru efectele speciale uluitoare care au făcut ca scufundarea așa-numitei nave a viselor să fie incredibil de realistă. Nașterea iubirii și pasiunea interzisă vorbesc fiecărei inimi, în timp ce inevitabilitatea și dimensiunea tragediei stârnește lacrimile tuturor. Nu este de mirare că această epopee extraordinară – apreciată de public și de critici deopotrivă – a doborât toate recordurile de încasări, fiind primul film din istorie care a câștigat mai mult de un miliard de dolari.

La scurt timp după lansare, “Titanic” a devenit un adevărat fenomen cultural, iar momentele sale emblematice au rămas pentru totdeauna întipărite în mintea publicului. Scena cu mâna extaziată pe geamul aburit al unei mașini în timpul unei iubiri pasionale, îmbrățișarea de la prora celui mai luxos pachebot al epocii; dezastrul incredibil de spectaculos recreat care a scufundat visele îndrăgostiților și multe altele.

“Titanic” ne amintește de partea umană a celei mai faimoase accidente din istoria omenirii. El prezintă în mod emoționant frumusețea pură a relației dintre Jack și Rose, pe care nici convențiile sociale, nici forța sălbatică a naturii nu au putut să o destrame. Această aventură romantică nu poate fi pur și simplu uitată. De aceea, “Titanic” a căpătat rapid o viață proprie, lansându-i pe DiCaprio și Winslet în stratosfera celebrităților și deschizând cariere pline de premii și onoruri pentru vedetele de la Hollywood.

Totodată, cei pasionati de această poveste pot viziona documentarul National Geographic Titanic dupa 20 de ani cu James Cameron (2017) disponibil pe Disney+, în care regizorul analizează deciziile cheie pe care le-a luat în crearea emblematicului Titanic.