Telefoane Mobile

HMD Global a promis că în cadrul MWC Barcelona 2017 va lansa mai multe smartphone-uri sub brandul Nokia. Dacă până acum era doar un zvon, Nokia 8 va fi cu siguranţă unul dintre terminalele prezentate pe 26 februarie. Vorbim de un flagship în adevăratul sens al cuvântului.

Conform datelor existente până acum, Nokia 8 ar urma să utilizeze un display Super AMOLED de 5.7 inci cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821 (există voci care anunţă chiar noul Qualcomm Snapdragon 835, însă îmi este tare greu să cred în condiţiile în care Samsung a cam rezervat toate unităţile din primul lot), 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 256 GB, cameră foto de 24 megapixeli cu OIS şi super EIS + cameră frontală de 12 megapixeli şi Android 7.0 Nougat.

Un retailer din China a listat deja Nokia 8 ca fiind un produs în precomandă, iar preţul este de 3188 yuan, adică aproximativ 463 dolari. Suma este excelentă raportat la ceea ce ar putea oferi telefonul.

Sursa: gizmochina.com

Categorii: nokia

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.