Am avut ocazia ca în urmă cu câteva zile să particip la evenimentul de lansare în țara noastră a noului Ford Focus RS. După câțiva zeci de km rulați în oraș, pe autostradă, pe drum național și pe circuit, pot să trasez câteva impresii legate de această mașină.

În primul rând trebuie spus că Ford Focus RS se bucură deja de un succes comercial imens, deși livrările propriu-zise nu vor începe decât peste câteva luni. Importatorul mărcii în țara noastră spera ca până la sfârșitul anului să vândă măcar 5 astfel de mașini, însă până la această dată au fost deja înregistrate peste 40 de precomenzi. Asta în condițiile în care cei interesați nici nu au avut ocazia să-l testeze.

La fel ca mulți dintre cei care au precomandat un Focus RS și eu am citit și vizionat aproape tot ce se putea despre această mașină. Totul părea prea frumos de cele mai multe ori, dar după ce l-am testat cum se cuvine, mă văd nevoit să încep prezentarea cu o concluzie: noul Ford Focus RS reprezintă cu adevărat o reușită, una care se transformă din automobil de oraș sau de vacanță, într-unul foarte competent pe circuit.

Fiindcă se bazează pe o compactă hatchback, Ford Focus RS pune la dispoziția utilizatorilor toate calitățile unui astfel de autovehicul: suficient spațiu interior și un portbagaj decent, cu acces facil, ambele recomandate și pentru vacanțe, dar și dimensiuni exterioare ce nu deranjează la mersul prin oraș.

Ce adaugă particula RS unui Focus obișnuit? Mulți cai putere, un cuplu motor imens, un tren de rulare extrem de echilibrat și multă, multă distracție. Atenție însă! Cu 350 CP și 440 Nm (470 Nm cu overboost) este foarte ușor să depășești limitele legale și să rămâi fără permisul de conducere, ca să nu vorbim și de cazuri mai grave.

Ford Focus RS

Ziua de test a început cu parcurgerea câtorva km prin traficul din București. Apoi am ieșit pe autostradă, unde am condus până la Ploiești. Am apreciat pe această porțiune modul absolut normal în care poate fi condus noul Ford Focus RS. Cu apăsări fine ale accelerației poți crede că ești într-un Focus obișnuit. Doar câteva elemente de design interior (parcă prea puține) îți aduc aminte că pilotezi un RS.

Am ieșit de pe autostradă și am continuat pe un drum național, care, pe anumite porțiuni, a prezentat denivelări mai mici sau mai mari, precum și gropi în asfalt. Din nou, Focus RS a impresionat. Reușește să ofere un nivel de confort absolut incredibil. Bine, asta în prima parte a cursei suspensiei, căci peste anumite limite mașina își arată caracterul sportiv, cu mișcări bruște ale caroseriei.

Într-un final am ajuns și la Adâncata, pe circuitul de viteză Motorpark România. Aici urma să se desfășoare proba de foc cu noul Ford Focus RS.

Ford Focus RS 011

Am testat modul Drift în primă instanță. Noul RS dispune de mai multe moduri de rulare, iar după cele Normal și Sport, pe care le-am folosit în drumul către circuit, a urmat Drift-ul. În acest mod, Focus RS gestionează într-un mod special transmisia integrală, trimițând puterea preponderent către puntea spate. În funcție de mulți parametrii analizați, cuplul motor este pus pe asfalt în așa fel încât ajungi să te crezi un mic Ken Block după doar câteva ture.

După drift a urmat intrarea pe circuit, unde, după mai multe ture în forță în modul Track, ne-am dat seama cu toții cât de prietenos este Ford Focus RS. Nu are reacții surprinzătoare, distribuie mereu puterea exact acolo unde este nevoie de ea și îți transmite tot timpul o senzație de siguranță. Chiar și atunci când depășești limitele, Focus RS nu îți dă fiori reci, ci te ajută să ieși dintr-o situație ce părea pierdută.

Ultima probă a fost testarea modului Launch control. Aici experimentezi accelerația cu plecare de pe loc în care sistemele de asistență și tracțiunea integrală fac tot posibilul să te ajute în a obține cei mai buni timpi. Cele 4.7 secunde necesare sprintului de la 0 la 100 km/h pot fi atinse de aproape orice șofer. Cuplezi prima treaptă, calci accelerația la podea și eliberezi brusc ambreiajul. Apoi nu-ți mai rămâne decât să treci prin următoarele trepte de viteză cât poți de repede. Și o poți face extrem de rapid, fiindcă cutia este exactă și cu o cursă scurtă. Deși am mers la limită, nu am ratat niciodată vreo treaptă și asta fără să fiu un pilot adevărat.

Cum de reușește toate astea noul Ford Focus RS uneori chiar nu înțeleg. Ce am înțeles însă după acest prim contact este faptul că niciunul dintre cei ce au depus precomandă pentru această mașină nu o să regrete vreun moment alegerea făcută. Motorul este excelent, nu am experimentat deloc turbo lag, tracțiunea inteligentă merită toată aprecierea, direcția exactă te înscrie perfect pe viraje, iar sunetul din evacuări este de vis.

Ford Focus RS 050

Ca să nu-mi reproșați că am avut doar cuvinte de laudă, iată și câteva elemente mai puțin bune. Scaunele față sunt de două feluri. Cele standard, deși sunt reușite per total, te strâng parcă prea rău pe laterale. Nici nu vreau să-mi imaginez cum se va simți o persoană ceva mai corpolentă. Apoi, scaunele Recaro, de tip scoică, sunt mult mai bune, doar că nu se ajustează și pe înălțime, iar pentru o mașină cu adevărat sport mi-aș fi dorit o poziție de conducere mai joasă. În rest, poate ar fi fost de preferat și o ambianță interioară în ton cu exteriorul, adică una care să-ți amintească tot timpul că ești într-o mașină specială. Doar câteva elemente interioare mi s-a părut că fac asta, dar poate sunt eu prea pretențios.

Una peste alta, o să încerc a face rost de un exemplar Ford Focus RS pentru un review complet. Această mașină merită cu adevărat toată atenția unui pasionat, mai ales că pleacă de la prețuri, să le spunem, pământene. Noul Ford Focus RS costă în țara noastră circa 37.000 euro. O să spuneți că-i mult, dar câte mașini cu 350 CP, 470 Nm, tracțiune integrală extrem de eficientă și multe dotări incluse mai găsiți în marja asta de preț? Până nu demult, 350 CP erau rezervați unei elite de mașini ce făceau o gaură în buget de două-trei ori mai mare față de cât poate face un Focus RS.

Ford Focus RS 056

Categorii: gauto

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.