Gameloft România închide studioul din Cluj şi concediază 136 de angajaţi

/
/
15 mai 24
/

Gameloft, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri mobile din lume, are în România prin subsidiara Gameloft România două studiouri: la Bucureşti şi la Cluj. Sau cel puţin avea până săptămâna aceasta.

Reprezentanţii companiei au anunţat că studioul din Cluj va fi închis şi toţi cei 136 de angajaţi vor fi disponibilizaţi.

„La nivel de companie trebuie să reevaluăm în mod constant capacitățile noastre de producție. După o analiză atentă și răspunzând condițiilor unei piețe în continuă schimbare, a devenit necesar să implementăm o reducere a forței de muncă. Din păcate, acest lucru ne aduce în situația de a închide punctul nostru de lucru din Cluj și de a ne despărți de cei 136 de angajați.

Această decizie nu a fost una ușoară și înțelegem impactul pe care îl are asupra angajaților afectați. Vom lucra alături de ei, de la caz la caz, pentru a găsi cea mai bună modalitate de a gestiona situația.”, au transmis reprezentanţii companiei către economedia.ro.

Studioul Gameloft România din Cluj a fost implicat începând cu anul 2010 în foarte multe proiecte importante la nivelul dezvoltatorului francez, printre cele mai recente titluri regăsindu-se Total Conquest, Iron Blade, Asphalt 9: Legends sau Auto Defense.

Momentan centrul din Bucureşti va rămâne activ, cei 289 de angajaţi lucrând la o serie de proiecte de viitor pentru companie.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Noutățile NVIDIA la CES 2026: DLSS 4.5 cu Dynamic Multi Frame Generation 6X, monitoare G-SYNC Pulsar la peste 1000Hz, noi aplicații GeForce NOW pe Linux și Amazon Fire TV și altele

După ce anul trecut NVIDIA lansa în Las Vegas noua serie de plăci grafice RTX 50, anul acesta la CES accentul este pus pe noutățile de ordin software. Vorbim despre o serie de actualizări importante pentru ecosistemul RTX, iar în centrul atenției se află DLSS 4.5.

Jocul FIFA (2026) va fi lansat anul viitor în parteneriat cu Netflix şi Delphi Interactive

Vă era dor de un nou joc din faimoasa serie FIFA? Chiar dacă parteneriatul dintre EA Sports şi FIFA a încetat de ceva timp, reprezentanţii federaţiei nu au renunţat niciodată la ideea că brandul FIFA va reveni sub o formă sau alta într-un nou joc.

Am jucat Borderlands 4 pe un laptop MSI Katana 15 cu grafică NVIDIA GeForce RTX 5060 – DLSS 4 cu Multi Frame Generation și Reflex chiar fac diferența

Așa cum am precizat și în celălalt articol în care am testat Borderlands 4 pe un sistem echipat cu grafică din seria NVIDIA GeForce RTX 50, amintesc și aici că jocul lansat la începutul toamnei 2025 a fost unul dintre cele mai așteptate ale sezonului.