Gionee Marathon M3 – smartphone midrange cu baterie de 5000 mAh

/
/
6 nov. 14
/

Mulţi dintre noi ne minunam de bateria de 3900 mAh existentă pe deja celebrul smartphone Motorola Droid Turbo / Moto Maxx şi ne bucuram că în sfârşit vom avea un smartphone care să aibă o autonomie decentă.

Astăzi avem o nouă surpriză şi anume device-ul Gionee Marathon M3 care va dispune de o baterie de 5000 mAh. Desigur, este foarte important de văzut cât de bine este calibrat softul astfel încât bateria să dovedească faptul că ea este vedeta acestui smartphone.

Din punct de vedere hardware, Gionee Marathon M3 prezintă:

– display IPS de 5 inci cu rezoluţie HD / 1280×720 pixeli;

– procesor quad-core MediaTek tactat la 1.3 GHz şi accelerator grafic Mali-450 MP;

– 1 GB memorie RAM + 8 GB memorie internă (suport pentru card microSD de până la 128 GB);

– cameră foto de 8 megapixeli cu bliţ + cameră secundară de 2 megapixeli;

– dimensiuni 144.5 x 71.45 x 10.4 mm;

– Android 4.4 KitKat;

– baterie de 5000 mAh ce promite o autonomie de 32.8 zile în stand-by.

gionee-marathon-m3

Bateria este ajutată şi de specificaţiile acestui device, deoarece ecranul sau procesorul nu sunt mari consumatori de energie, sistemul de operare este bine optimizat (mă refer strict la Android 4.4 KitKat) etc.

Desigur, pentru a implementa o baterie de 5.000 mAh, Gionee a făcut anumite concesii pe partea de dimensiuni, cei 10.4 mm nefiind tocmai prietenoşi. Personal, as alege câţiva mm în plus în favoarea unei autonomii sporite.

Pot spune că mă bucur de lansarea acestui device, deoarece avem şanse foarte mari să îl vedem oficial şi în ţara noastră datorită colaborării dintre ei şi Allview.

PS: Am uitat să vă spun preţul de achiziţie: aproximativ 200 de dolari.

Gionee-M3

Sursa: Gionee.co.in
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.