Google / HTC Nexus Marlin şi Sailfish – specificaţii hardware complete confirmate de AnTuTu

/
/
17 aug. 16
/

În luna octombrie Google va lansa primele două smartphone-uri cu Android 7.0 Nougat preinstalat. Acestea vor fi produse de HTC şi se vor numi (cel puţin la momentul actual) Google / HTC Nexus Marlin (urmaşul lui Huawei Nexus 6P) şi Google / HTC Nexus Sailfish (urmaşul lui LG Nexus 5X).

Cele două terminale vor fi foarte similare din punct de vedere hardware, principalele diferenţe între ele existând la capitolul display (5.5 inci cu rezoluţie QHD vs 5 inci cu rezoluţie FullHD), baterie (3450 mAh vs 2770 mAh) şi construcţie (Google / HTC Nexus Marlin va fi realizat din metal, în timp ce Google / HTC Nexus Sailfish va avea un corp din policarbonat).

google 3

Restul specificaţiilor hardware au fost confirmate de AnTuTu şi sunt identice:

  • Procesor Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare;
  • Android Nougat 7.0;
  • Scanner de amprentă, bluetooth 4.2, port USB Type-C;
  • Cameră foto de 13 megapixeli + cameră frontală de 8 megapixeli;

Sunt foarte curios care va fi preţul de comercializare a celor două smartphone-uri deoarece din punct de vedere hardware şi software sunt excelente.

Sursa: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google lucrează în secret la un proiect numit YouTube Tamba (ce ştim până acum despre el?)

Google pregătește o mutare neașteptată în zona rețelelor de socializare. Din cele mai recente analize ale codului aplicației YouTube de Android a ieșit la iveală un proiect misterios pe care compania îl testează în secret.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Google Fitbit Edge – brăţară inteligentă cu display AMOLED de 1.34 inci, GPS şi baterie ce se poate înlocui

Google a lansat oficial cel mai nou purtabil din portofoliul său, brăţara inteligentă Google Fitbit Edge. Poziționat ca succesor direct pentru seria Fitbit Charge, noul dispozitiv aduce schimbări majore atât la nivel de design, cât și pe partea de tehnologie și sustenabilitate.