Telefoane Mobile

Google a prezentat LG Nexus 4 sau Google Nexus 4, sunt curios sub ce denumire vor alege să-l comercializeze. A fost mai degrabă o confirmare a datelor tehnice menţionate anterior în mod neoficial pe blogurile şi site-urile de specialitate.

Nu va fi poziţionat ca un device high-end, dar prin hardware-ul său şi faptul că rulează Android nativ se duce fără probleme spre liga superioară alături de Samsung Galaxy S III, Galaxy Note II, HTC One X+, LG Optimus G. Îl dau în spate doar camera foto de 8 Megapixeli, asta faţă de LG Optimus G şi spaţiul de stocare restrâns de doar 8 sau 16 GB, fără microSD slot. În rest nu i-am găsit niciun handicap, hardware de top bazat pe cel mai puternic procesor quad-core din piaţă, un ansamblu CPU + GPU ce va stabili topurile prin aplicaţiile de benchmark la final de 2012.

Pe de altă parte, iPhone 5 care va debuta în oferta operatorilor de telefonie din România pe 2 noiembrie aduce o altă experienţă. Prima mea impresie, costă o căruţă de bani. La propriu. Nici măcar versiunea de 16 GB nu coboară sub 3300 lei fără semnarea unui contract. Uriaş. Nu l-am testat ca atare ci doar ocazional am ajuns a-l vedea la lucru. Nu-i rău deloc ca design, se mişcă rapid prin meniul său, sunt multe aplicaţii optimizate şi vor apărea şi mai multe în viitorul apropiat, dar… PREŢUL nu mi l-am scos din minte. Şi în alte state europene costă la fel, dar veniturile sunt altele.

Să vedem cum arată cele două telefoane din punct de vedere hardware, unul lângă altul.

Smartphone
Date tehnice
iPhone 5 Google Nexus 4
Ecran LED-backlit IPS TFT de 4 inch cu rezoluție 1160×640 pixeli True HD IPS Plus de 4.7 inch cu rezoluţie 1280×768 pixeli, 318 ppi, Gorilla Glass 2
Procesor Apple A6 dual-core la 1.2 GHz Qualcomm APQ8064 Snapdragon quad-core la 1.5 GHz
Memorie 1 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare 2 GB RAM, 8 sau 16 GB spaţiu de stocare
GPU PowerVR SGX543MP3 Adreno 320
Sistem de operare iOS 6 Android 4.2 Jelly Bean
Conectivitate LTE / 4G, 3G cu viteze de până la 42 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, jack de 3.5 mm, GPS 3G cu viteze de până la 21 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, GLONASS
Cameră foto și video 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează HD și fotografiază simultan, touch focus, geo-tagging, detectare a feței, panorama, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, stabilizare video, cameră frontală de 1.2 Megapixeli care filmează HD / 720p cu 30 fps 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, touch focus, geo-tagging, detectare a feţei, Photo Sphere, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală
Baterie 1440 mAh 2100 mAh
Greutate 112 gr. 139 gr.
Grosime 7.6 mm 9.1 mm

Design

iPhone 5 vine cu o formă alungită, materiale şi finisare de calitate, au fost voci în online care au spus că-i prea uşor la 112 gr, subţire cu doar 7.6 mm. O mică bijuterie când îl iei în mână. Forma sa alungită intră în contradicţie cu cea adusă pe iPad mini, dar şi rezoluţiile sunt altele: 1160×640 faţă de 1024×768 pixeli şi dimensiune a ecranului de 7.9 inch.

LG Nexus 4 sau Google Nexus 4 dă bine în imaginile de presă. Spatele mi se pare uşor ciudat şi aştept să văd despre ce-i vorbă. În partea frontală aminteşte că face parte din seria Nexus aducând unele linii de la Samsung Nexus S sau Samsung Galaxy Nexus.

Nu se poate trage o concluzie, iPhone 5 aduce un design ce poate fi considerat marcă înregistrată  adus de iPhone 4 şi menţinut de 4S şi 5. LG sper să fi adus o calitatea a fabricaţiei în Nexus şi nu să-şi bată joc de noul vârf de gamă pe telefoane al Google.

Ecran

4 inch vs 4.7 inch;
LED-backlit IPS TFT vs True HD IPS Plus;
1160×640 pixeli vs 1280×768 pixeli.

Aş merge pe mâna lui Google Nexus 4 la toate cele trei capitole, ecran mai mare ce-i perfect pentru browsing, tehnologie mai nouă cu o luminozitate mai bună, culori mai naturale, rezoluţie superioară.

Hardware

Aici nu contează specificaţiile hardware ca atare. Asta pentru că am ales spre comparaţie un telefon cu iOS şi unul cu Android. iPhone 5 va beneficia de o atenţie specială din partea dezvoltatorilor de aplicaţii şi fiind o singură configuraţie va beneficia de aplicaţii ce se vor mişca bine, vor folosi resursele la maxim.

Totuşi, să trecem în revistă soluţiile hardware implementate:

Dual-core Apple A6 customizat de către compania americană cu sediul în Cupertino, 1 GB RAM, spaţiu de stocare de 16, 32 sau 64 GB fără microSD slot  vs Qualcomm quad-core la 1.5 GHz, 2 GB RAM, 8 sau 16 GB spaţiu de stocare. Google Nexus 4 este trădat de spaţiul de stocare redus. De pe acum spun că varianta de 16 GB va fi cel mai bine comercializată, deşi s-a ajuns ca aplicaţiile din Google Play să aibă şi peste 2 GB, câteva de acest fel şi gata cu gamingul pe Nexus. Păcat.

Nu există câştigător la acest nivel, iPhone 5 va avea software adaptat, Google Nexus 4 are hardware de top şi noroc că va rula mereu cel mai nou software Android.

Software

iOS 6 vs Android 4.2 Jelly Bean

Ambele telefoane vor primi software rapid. La iOS se merge pe simplitate la maxim, Android în mod nativ oferă libertate maximă. Instalezi ce doreşti, de la custom ROM-uri până la aplicaţii din afară Google Play şi garanţia nu se pierde.

Personal, aş alege Android pentru interfaţa mai interesantă care nu te plictiseşte. iOS mi se pare că a bătut cam mult pasul pe loc din acest punct de vedere.

Conectivitate

O singură diferenţă, iPhone 5 ştie LTE sau 4G, Google Nexus 4 nu ştie. În rest nu ar fi mari diferenţe.

Cameră foto

Fără mostre foto şi video nu se poate trage nicio concluzie. Apropo, modul Panorama de pe iPhone 5 primeşte un rival în Panorama sferică din Android 4.2 Jelly Bean.

Autonomie

1440 vs 2100 mAh. Testele şi utilizarea în mod real vor fi concludente.

Preţ

iPhone 5 de 16 GB – 749 euro;
iPhone 5 de 32 GB – 849 euro;
iPhone 5 de 64 GB – 949 euro.

Google Nexus 4  de 8 GB – 299 dolari;
Google Nexus 4 de 16 GB – 349 dolari.

Preţurile de la iPhone 5 sunt luate din oferta Orange România fără semnarea unui contract, iar cele de la Google Nexus 4 sunt cele din SUA. Vă recomand să le transformaţi în euro spre a vedea cât va costa în ţara noastră.

Puncte tari iPhone 5:

– compact, design plăcut;
– aplicaţii optimizate la maximum pentru hardware-ul său;
– simplitate în sistemul de operare.

Puncte tari Google Nexus 4:

– display de top;
– hardware puternic, Android 4.2 în mod nativ;
– cele mai noi update-uri ale platformei Android în premieră;
– preţ excelent în raport cu specificaţiile hardware.

Puncte slabe iPhone 5:
– preţ mare, prohibitiv.

Puncte slabe Google Nexus 4:
– spaţiu de stocare restrâns;
– lipsa 4G.