GPU Turbo de la Huawei – combinație de hardware și software despre care nu știm mare lucru

/
/
30 iun. 18
/

Acceleratorul grafic joacă un rol cheie în performanțele unui smartphone. Telefonul mobil este un dispozitiv compact, iar în momentul în care este pus la lucru în mod susțin se încălezește, iar performanțele scad pentru că frecvența procesorului ajunge a fi redusă spre a preîntâmpina încălzirea excesivă. 

Unele companii au venit cu sistem de răcire avansate, soluții pe care le-au pus în așa-numitele telefoane mobile de gaming (ASUS ROG Phone, Xiaomi Black Shark etc).

Huawei a pus lumea pe jar cu GPU Turbo. Prin materialele de presă prezentate în China nu s-au sfiit să arunce cu diferite procentaje:

  • eficiență crescută cu 60%;
  • reducere a consumului de energie cu până la 30% în dreptul procesorului.

Primul smartphone ce a debutat cu această tehnologie este Honor Play. Alte modele ce urmează a fi incluse Honor 10, Honor View 10, Honor 9 Lite, Honor 9i 2018 și Honor 7x.

Lista a fost deschisă, iar din august vor fi incluse și Huawei P20, P20 Pro, Mate 10, Mate 10 Pro și Mate RS. Din septembrie debutează și pe Huawei P20 Lite.

Versiunea beta a debutat pe P20, P20 Pro și Honor 10, Honor Play și Honor 9i au deja inclusă această tehnologie. GPU Turbo sosește sub formă de update software.

Acum să deschidem discuția propriu-zisă, ce s-ar putea afla în spatele GPU Turbo. Ca să menții performanța unui ansamblu hardware pe termen lung poți să faci un singur lucru – să reduci frecvența de funcționare. În momentul în care reduci frecvența, scad performanțele. Observați că Huawei spune: creștem eficiența cu 60%, nu au declarații de genul: creștem performanța. Subtactarea s-ar putea să fie soluția adusă de GPU Turbo.

Ar putea să fie și o combinație de CPU + GPU + partea de rețea neurală, dar peste tot se specifică doar GPU Turbo, nu se spune nimic de o combinație cu celelalte elemente încorporate de hardware-ul din device.

Pe de altă parte, în alte site-uri de tehnologie se specifică faptul că această soluție ar livra performanțe crescute în jocurile cu grafică intensivă, pe AR și VR în viitor, creștere a fps-ului în jocuri, efecte speciale + HDR boost. Aici s-ar putea să fie vorba de faptul că telefonul îți livrează performanțe crescute pe timp îndelungat, iar fps-ul etc se menține la o cotă mai ridicată față de soluția tradițională.

Până la urmă știm doar că GPU Turbo este o soluție ce combină partea hardware și software spre a oferi performanțe crescute în gaming. Dezvoltată în R&D-ul Huawei și cu debut prin august și în România. Presupun că între timp o să aflăm în ce constă soluția dezvoltată de gigantul chinez, dar mai ales dacă ceea ce promit în materialele de presă se va regăsi și în realitate.

Categorii: Hardware
Cuvinte cheie: GPU Turbo, Huawei
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Cum arată şi cât costă în România bateria externă Ugreen PB728 de 25.000 mAh, cu încărcare combinată de până la 200W?

Bateriile externe au evoluat foarte mult în ultima perioadă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători reuşesc să integreze mulţi mAh în corpuri din ce în ce mai mici şi mai portabile.

De ce strategia DIGI de tip blitzkrieg cu preţuri mici nu a funcţionat în Belgia? (iată ce s-a întâmplat şi ce e de făcut mai departe)

DIGI este un operator care se bazează pe o strategie simplă şi foarte eficientă (de cele mai multe ori). Compania se foloseşte de intrări agresive pe noile pieţe, unele susţinute de creşteri în volum prin practicarea de preţuri mici. În funcţie de context, fie închiriază reţea, fie construieşte una noua, în ritm direct proporţional cu…

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).