Smartphone

HMD Global încearcă să atragă noi utilizatori de partea sa, de data aceasta reciclând o estetică din perioada în care Nokia era în portofoliul Microsoft. Singura problemă este că HMD Global nu face această încercare tot cu Nokia, ci cu noul său brand HMD.

HMD Skyline, căci aşa se zvoneşte că se va numi viitorul smartphone, va fi un fel de Nokia Lumia 920 al vremurilor noastre, doar că de data aceasta vorbim de un device cu Android la bord.

Viitorul telefon HMD va veni cu un display OLED de 6.5 inci cu rezoluţie FullHD+, procesor Qualcomm Snapdragon 7s Gen 2, până la 8 GB RAM şi 256 GB stocare, cameră foto triplă cu senzor wide de 108 Megapixeli, cameră frontală de 32 Megapixeli, baterie de 4900 mAh cu încărcare rapidă la 33W şi va dispune de certificare IP67 ce atestă rezistenţa la apă şi praf.

HMD Skyline va fi disponibil inclusiv în galbenul celebru de la Nokia Lumia 920 şi ar urma să aibă un preţ de peste 500 de dolari în versiunea de top.

Personal nu sunt fan al acestei strategii gândită de HMD Global, adică mi se pare că brandul Nokia este tras prea repede pe linie moartă (am explicat aici mai multe). Nu poţi să spui că numele nu a ajutat, când telefoanele tale au fost în general ieftine şi modeste.

Sursa: 91mobiles.com