HTC Gratia – prezentare

16/03/2011
Am ajuns abia la al treilea model HTC pe care am ocazia să-l butonez spre a vă vorbi despre el. Au fost pe rând: HTC 7 Mozart şi HTC Wildfire.
Ţin să precizez şi recunosc că aşteptările mele nu erau foarte ridicate având pachetul tehnic despre care puteţi citi detalii în preview împreună cu o micuţă galerie foto. Acum să vedem ce mi-a schimbat părerea.
1. Design şi ecran – când veţi deschide cutia o să daţi de un cavaler negru minion. Culoarea respectivă domină şi nicio o altă variantă coloristică nu acoperă carcasa. Spatele este uşor cauciucat dând o senzaţie plăcută atunci când îl ţineţi în mână. Superior se află butonul de power şi jackul de 3.5 mm, iar la bază daţi de mufa microUSB cu rol de conectare la pc şi pentru reîncărcarea bateriei. Pe lateral stânga mai sunt poziţionate butoanele de volum. Pe spate se află camera de 5 Megapixeli şi lângă această un micuţ speaker stilizat frumos.
Capacul bateriei se deschide oleacă mai greu, este nevoie să apăsaţi cu grijă în partea superioară şi veţi observa că este destul de mare. Când îl montaţi la loc se cuplează foarte uşor. Puteau să găsească, totuşi, o modalitate mai simplă. Nu ar trebui să conteze prea mult cât de uşor de deschide şi mai ales dacă nu prea umblaţi pe acolo.
Un punct pozitiv ar fi că atunci când montaţi cartela sim sau cardul microSD de până la 32 GB nu trebuie să scoateţi bateria de 1200 mAh. Interesant este că la “interior” au ales să îl facă galben.
Ecranul este de 3.2 inch cu rezoluţie de 320×480 pixeli şi 16.7 milioane culori 256.000 de culori. Se vede foarte bine la interior, dar sunt oarece probleme ca la majoritatea telefoanelor în lumina directă a soarelui. La baza displayului se află patru butoane touch şi un trackball – utilizat atunci când faci fotografii sau filmezi. Nu i-am găsit o utilitate şi în browsing unde este suficient să te plimbi cu degetul pe deasupra ecranului.
HTC Gratia este un telefon fără laguri de realizare, desenat simplu şi serios de către compania taiwaneză. Nu am dat de vreun terminal HTC ale cărui plastice să scoată zgomote sau să fie conceput într-un mod ciudat.
P1030720P1030721
P1030731P1030732
P1030726P1030727
P1030744P1030747
P1030750P1030751
P1030754P1030734
2. Hardware şi sistem de operare – nu este nimic cu care să sară în evidenţă în afară de procesorul grafic Adreno 200 GPU care vă spun sincer că se simte în comparaţie cu orice alt smartphone din zona de 3.2 inch şi face din Gratia un fel de campion în zona de grafică. În rest daţi de un procesor de 600 Mhz, 384 Mb RAM, 512 Mb ROM, microSD de până la 32 GB şi Android 2.2 FroYo. Nu ştiu dacă se prevede un viitor upgrade la 2.3 Gingerbread. Ştiu doar că HTC Desire se află pe listă să primească Android 2.3. Pentru a fi instalate aveţi peste 200.000 aplicaţii din market. Am instalat la repezeală peste 20 de aplicaţii şi nu am avut probleme de compatibilitate. Angry Birds merge ireproşabil pe când la Wildfire îmi afişa doar un display colorat în mod ciudat şi se auzeau sunetele din joc în fundal. Aş fi preferat ca aplicaţiile instalate să fie separate de cele cu care vine din “fabrică” ca la Optimus One.
În testul de benchmark făcut cu Quadrant a scos 618 puncte depăşind Nexus One şi HTC Desire – cred că este vorba de cele cu Android 2.1 – deoarece pe primul loc se află Nexus One cu Android 2.2+.
3. Conectivitate –  este un smartphone cu multiple veleităţi. Pe lista de dotări ce a devenit clasică pentru un telefon modern cu sistem de operare la bord se află: 3G cu transfer de date de ordinul Mbps, Wi-Fi, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS. În browsing se descurcă exemplar ca de altfel multe dintre telefoanele dezvoltate pe sistemul de operare mobil al celor de la Google. Calitatea convorbirilor este ok – nu străluceşte, dar nici nu este prost. Cred că eu am nevoie de un control. Am observat că la Optimus One care mi se părea că se aude bine, de fapt un individ poate auzi ce vorbesc la telefon de la 1 – 2 metri fără probleme. La Gratia trebuie să fiu atent ca să înţeleg. Micuţa boxă de pe spate se aude ok atunci când vreţi să îl transformaţi într-un fel de radio. Are un fel de reverberaţie metalică ce se doreşte a fi bass. Concluzia ar fi că se aude tare şi bine.
4. Camera foto şi video – are 5 Megapixeli şi face fotografii la rezoluţia maximă de 2592×1944 pixeli beneficiind de autofocus, face detection şi geo-tagging. HTC nu are reputaţia de a pune camere foto puternice pe ale sale telefoane inteligente, dar nu văd cine îşi poate cumpăra telefon şi să renunţe la avantajul unor imagini de calitate dintr-o cameră foto chiar şi de buget precum Nikon Coolpix L21. Filmează maxim la calitate VGA cu 640×480 pixeli. Era ok dacă mergea către zona HD. O să revin cu mai multe imagini şi clipuri ca să vă faceţi o opinie într-o mai mare cunoştinţă de cauză.
IMAG0008IMAG0018
IMAG0010IMAG0020 
Cu zoom la maxim. Trebuie să îl setaţi dinainte.

5. Baterie – aici am rămas uimit într-un sens pozitiv. Este primul telefon cu Android la bord care trece la o utilizare moderată de o zi jumătate – două zile. Credeţi-mă că până acum la Galaxy S, Wildfire, LG Optimus One sau Galaxy 5 nu am avut această “onoare”. Nu ştiu ce poate fi vinovat. Bateria nu are decât 1200 mAh, probabil că şi ecranul mai mic are un impact în consumul de energie.
6. Preţuri – este cam scump pentru ce ştie să facă. Displayul de 3.2 inch poate fi considerat mic, însă punctează la un element cheie în opinia mea – portabilitate şi Gratia aduce şi un plus de performanţă.
evoMAG – 1.509 lei;
eMAG – 1.579 lei.
7. Concluzii – HTC Gratia este un smartphone din zona de mijloc cu un preţ cam mare, dar care punctează la portbailitate, rulează fin Android FroYo şi camera foto este mediocră ca la majoritatea telefoanelor cu mici excepţii. Mai sunt de semnalat designul simplu, fără briz-brizuri şi ireproşabil ca realizare.
 

Update: Particip şi la campania quickmobile.ro derulată prin chinezu.eu. Acolo găsiţi HTC Gratia la 1.533 lei.

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.