HTC şi Apple au bătut palma pentru un “parteneriat” de succes

/
/
12 nov. 12
/

HTC şi Apple au încheiat în urmă cu două zile un parteneriat privind brevetele pe o perioadă de 10 ani. Acest parteneriat se referă la brevetele actuale, cât şi cele viitoare. Chiar dacă se poate spune că titlul acestui articol este puţin forţat, cred cu tărie că această înţelegere între cele două uriaşe companii nu se va limita doar la brevete. Se prea poate să fie şi o acţiune ce are ca destinaţie finală Samsung. Gândesc oare cam conspiraţionist?

Revenind pe linia de plutire, se pare că această înţelegere este una extrem de avantajoasă pentru Apple. Mai exact, HTC va plăti Apple pentru fiecare smartphone vândut între 6 şi 8 dolari, iar asta coroborat cu cele aproximativ 30-35 de milioane de terminale estimate că vor fi vândute de HTC doar în 2013, rezultă un câştig de peste 200 de milioane de dolari pe an pentru Apple. În plus, luptele dintre Apple şi HTC din tribunal vor fi încheiate, lăsând astfel cale liberă pentru deja celebrele conflicte ale Apple cu Samsung (că tot veni vorba de Samsung, se pare că aceştia doresc să crească preţurile procesoarelor vândute către Apple cu 20%) şi Motorola.

Credeţi că decizia luată de HTC este una înţeleaptă?

Sursa: cnet.com
Categorii: Apple, Arhiva, HTC
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.

Piața de smartphone-uri în cădere liberă – livrări cu 20% mai mici, Samsung și Apple și-au crescut cota de piață în dauna brandurilor chinezești: Xiaomi, OPPO, vivo etc

Omdia a venit cu informațiile complete legate de piața de smartphone-uri în T3 2026 (1 iulie - 30 septembrie 2026). Discutăm despre livrările de smartphone-uri și nu despre vânzările generate în această perioadă.