Huawei MateBook 16 – prețurile din Europa pentru un notebook de 16 inci cu procesor AMD Ryzen și autonomie de până la 12.5 ore

/
/
6 oct. 21
/

Huawei MateBook 16 a fost prezentat în China, din mai 2021. Acum îl găsim și în varianta europeană, iar prețurile pornesc de la 1100 euro / aprox. 5450 lei – echiparea cu Ryzen 5 5600H, iar pentru modelul cu Ryzen 7 5800h adăugați 100 euro.

Care sunt specificațiile-cheie pentru Huawei MateBook 16?

➡️ display IPS de 16 inci cu aspect 3:2, luminozitate de 300 nits, rezoluție 2520 x 1680 pixeli, 189 ppi, acoperă 100% din spectru sRGB, contrast 1500:1, raport display / corp de 90%, unghi de vizualizare la 178 grade;

➡️ procesor AMD Ryzen 7 5800H sau Ryzen 5 5600H cu grafică AMD Radeon Graphics, 16 GB memorie RAM de tip DDR4, SSD de 512 GB pe NVMe PCIe;

➡️ Windows 10 și update la Windows 11 când devine disponibil;

➡️ Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, 2 x 2 MIMO, bluetooth 5.1, 2 x USB Type-C (încărcare și funcția DisplayPort), 2 x USB 3.2 Gen1, 1 x HDMI, jack combo de 3.5 mm, tastatură backlit, touchpad din sticlă, cititor de amprentă integrat în butonul de pornire, cameră web ce filmează la 720, două difuzoare stereo cu putere de 2W RMS;

➡️ baterie de 84Wh ce oferă autonomie de până la 12.5 ore în redarea de clipuri video, încărcător de 135W în pachet, 1.99 kg și dimensiuni de 351 x 254.9 x 17.8 mm.

Sunt câteva elemente ce merită a fi menționate.

  • Difuzoarele sunt în stânga și dreapta tastaturii, de aici și un sunet puternic.
  • Procesorul AMD Ryzen 8 5800H are un TDP de 54W, iar răcirea este efectuată prin două fante cu 76 lame în formă de S denumite Shark Fin. Sunt și două conducte de căldură ce ajută în menținerea performanțelor pe sesiunile în care întregul ansamblu hardware funcționează în regim intens.
  • Huawei Share este adus într-o ediție îmbunătățită și într-un mod destul de simplu poți să transformi tableta în ecran secundar, atât pentru input tactil, cât și doar pentru a avea un ecran secundar. Poți să faci conexiunea atât prin USB, dar și prin Wi-Fi între notebook și tabletă, idem și pentru monitoarele MateView ce se pot conecta fără a avea nevoie de un cablu cu MateBook 16.

Au spus că MateBook 16 va sosi în Europa, dar nu s-a specificat și data exactă în care-l găsim pe rafturile magazinelor, presupun că în perioada imediat următoare îl descoperim și în țara noastră.

httpvh://youtu.be/zvEzhSehVyI

Sursa: consumer.huawei.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ASUS Zenbook A16 și Zenbook A14 în ediții actualizate sau cum arată cele mai performante laptopuri cu procesor Qualcomm Snapdragon X2 Elite Extreme din 2026

La evenimentul de pre-brief de la Amsterdam ni s-a spus de către echipa ASUS că Zenbook A16 și Zenbook A14 sunt cele mai performante laptopuri cu hardware Qualcomm, din ce va fi lansat pe parcursul anului 2026.

ASUS Zenbook Duo UX8407AA 2026 – hands-on (până la Intel Core Ultra X9 Series 3 și 2 ecrane OLED de 14 inci cu rezoluție 3K etc)

Am avut ocazia să-l văd la lucru pe ASUS Zenbook Duo 2026 în cadrul unui pre-brief desfășurat în Amsterdam, la început de decembrie. Între timp, noul laptop axat pe partea de productivitate a fost lansat și îi cunoaștem specificațiile, iar impresiile mele inițiale sunt grupate în articolul de față.

Acer prezintă noua linie de laptopuri premium Swift AI – modele Copilot+ cu procesoare Intel Core Ultra Seria 3

Pe lângă noile laptopuri de gaming din seriile Predator și Nitro, Acer a adus la CES 2026 și o nouă generație de laptopuri Swift AI, toate construite în jurul platformei Copilot+ PC și echipate cu procesoare Intel Core Ultra Seria 3. Gama include trei serii: Swift 16 AI, Swift Edge AI și Swift Go AI.…