Huawei P60 Pro – analiză a capacităților foto într-o galerie de 60 de imagini

10/05/2023

Am avut Huawei P60 Pro la test în ultimele 2 săptămâni, dar doar de câteva zile am ajuns a-l folosi intensiv și o galerie de imagini a prins contur. P-ul vine de la Photography, iar Huawei de-a lungul timpului a reușit să vină cu smartphone-uri ce au impresionat.

M-aș referi la Huawei P9, P20 Pro, P30 Pro sau P40 Pro.

Huawei P9 – unul dintre primele smartphone-uri cu cameră duală în partea spate

Huawei P9 a adus un setup dual ce antama și un senzor monocrom de 12 Megapixeli.

Huawei P10 – un alt smartphone ce s-a bucurat de aprecierea publicului

Huawei P10 avea OIS pe camera principală de 12 Megapixeli, iar senzorul monocrom s-a dus la 20 Megapixeli.

Ieșea în evidență prin gradientul de culoarea din partea spate

Huawei P20 Pro ieșea în față cu senzor de 40 Megapixeli cu OIS, dar și printr-un tele de 8 Megapixeli cu zoom optic 3x și OIS.

Probabil, cel mai bine vândut smartphone flagship al Huawei în România

Huawei P30 Pro avea capacități foarte bune la fotografia făcută în low-light sau pe timp de noapte, iar zoom-ul optic 5x de la senzorul periscop stabilea cumva standardul în industrie.

Chinteșența Huawei la nivel de cameră foto principală

Huawei P40 Pro mi se pare că a fost cumva maximul pe care l-au adus până acum ca și capacități foto și video pe un smartphone. Nu mai avea serviciile Google, dar ieșea în față cu un wide de 50 Megapixeli cu f/1.9, PDAF multidirecțional și OIS, senzorul periscop păstra zoom-ul optic 5x și OIS, ultrawide-ul primea 40 de Megapixeli cu f/1.7, iar camera de selfieuri avea pe lângă cei 32 Megapixeli și snzor TOF 3D pentru autentificare biometrică.

Aș spune că am avut o altă abordare

 

Huawei P50 Pro mi s-a părut din anumite puncte de vedere a fi un pas în spate, iar compania chineză a încercat prin AI să livreze o postprocesare care să impresioneze. Mi se pare că Huawei P60 Pro s-a dus în aceeași linie. După cum cred că știți, P60 Pro a urcat direct pe primul loc în topul DxOMark. De aici tragem concluzia că avem un smartphone bun la nivel de cameră foto și video.

Totuși, P50 Pro avea un setup destul de complex cu wide de 50 Megapixeli cu f/1.8, OIS, PDAF și autofocus prin tehnologia laser, senzor periscop de 64 Megapixeli cu zoom optic 3.5x și f/3.5, senzor monocrom de 40 Megapixeli cu f/1.6 și echivalent 23mm.

Haideți să descoperim ce setup de senzori a fost integrat pe Huawei P60 Pro:

📷 wide de 48 Megapixeli cu f/1.4 – f/4.0 – echivalent 25mm, PDAF, autofocus prin tehnologia laser și OIS;

📷 tele de 48 Megapixeli cu f/2.1, PDAF, OIS și zoom optic 3.5x, echivalent 90mm;

📷 ultrawide de 13 Megapixeli cu f/2.2, autofocus, echivalent 13mm.

Are un LED flash și înregistrează 4K cu 30 / 60 fps, 1080p în slow-mo până la 960 fps și dispune de gyro-EIS.

Camera de selfie-uri are un senzor de 13 Megapixeli cu f/2.4 și înregistrează materiale video la rezoluție 4K cu până la 60 fps.

Dispare senzorul monocrom de 40 Megapixeli, senzorul responsabil de zoom optic 3.5x primește o tehnologie complexă și o diafragmă ce aduce multă lumină și scade numărul de megapixeli. Mi se pare că senzorul ultrawide putea fi ceva mai răsărit, idem și în ce privește camera de selfie-uri. Asta când te uiți la prima vedere.

Totuși, punctul PRO pentru Huawei P60 Pro la nivel de cameră foto este dat de capacitățile sale de procesare, de cum interpretează datele primite. Îi ia în jur de 1 secundă și vezi cum sunt îmbunătățite contrastul, lumina, detaliile din imagine. Dacă s-ar face un top pe partea de AI și postprocesare, Huawei P60 Pro s-a lupta pentru o poziție fruntașă. De fapt, nu această capacitate este cumva ceva ieșit din comun, mai toate smartphone-urile premium fac asta. Huawei față de ceilalți aș spune că le interpretează mai în linie cu ce ai în fața ochiului, ceva mai natural față de concurență.

Ultrawide, 1x – wide, 3.5x, 10x și 100x

 

Modul portret

Zoom 3.5x

Zoom 10x

Alte fotografii făcute cu Huawei P60 Pro

Acest articol NU face parte dintr-o campanie desfășurată cu Huawei. Totuși trebuie precizat că deplasarea la Munchen cu ocazia lansării lui P60 Pro și Mate X3 a fost posibilă prin intermediul companiei chineze, unitatea de test ne-a sosit la review cu 2 săptămâni înainte de lansare de la Huawei și va fi returnată. Opiniile exprimate aparțin strict autorului. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.