Huawei şi Nova-Wind au lansat o soluţie pilot pentru detectarea incendiilor, una bazată pe 5G, inteligenţă artificială şi drone

/
/
4 iul. 22
/

Uite o informaţie interesantă, mai ales în contextul acesta de încălzire globală şi de creştere a numărul de incendii de păduri.

Huawei și Nova-Wind au prezentat o soluție tehnologică pilot pentru detectarea incendiilor forestiere, la pădurea Syggrou din Grecia. Din punct de vedere tehnologic, proiectul se bazează pe 5G, precum și pe algoritmi, inteligență artificială și drone.

Prin intermediul programului Elevate Greece, o inițiativă a Ministerului Dezvoltării și Investițiilor din Grecia menită să identifice startup-urile cu potențial și să le susțină în dezvoltarea lor, Huawei și PROBOTEK și-au unit forțele, preluând finanțarea proiectului-pilot. În cadrul acestuia, Nova-Wind este furnizorul de telecomunicații care asigură conectivitatea, iar start-up-ul PROBOTEK oferă soluția pentru sistemul de avertizare timpurie.

Programul de detectare a incendiilor presupune utilizarea unui sistem de avertizare timpurie pentru identificarea evenimentelor naturale extreme, precum incendiile, cu ajutorul senzorilor și al dronelor, fiind o soluție la adresa acestor probleme care au un impact major din punct vedere economic, social și asupra mediului înconjurător.

Senzorii sunt instalați în punctele strategice din parcul natural și se interconectează cu platforma de gestionare a incidentelor, precum și cu drona. Aceasta din urmă efectuează zboruri de supraveghere programate, precum și zboruri în situații de urgență, în cazul în care există semnale transmise de senzori. Pentru a detecta fumul sau focul, sunt utilizați algoritmi specifici care analizează imaginea și trimit date către centrul de control, indicând punctele de interes. În caz de urgență, drona detectează fumul sau focul prin intermediul camerei, iar aceasta trimite o alertă către centrul de control. Drona se deplasează imediat la locul unde a fost detectat fumul pentru a confirma incidentul, ca apoi fie să se întoarcă, fie să înregistreze evoluția incendiului.

Astfel, identificarea imediată a locului în care incediul a izbucnit, monitorizarea în timp real a zonelor îndepărtate și detectarea vizuală timpurie a fumului și a incendiului au drept rezultat protejarea vieții umane.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Black Friday 2026 la Huawei începe pe 5 noiembrie: vouchere de până la 250 lei și șansa de a cumpăra produse cu 1 leu

Huawei începe campania de Black Friday pe 5 noiembrie, iar cei care urmăresc un smartphone, o tabletă, un smartwatch sau o pereche de căști din portofoliul companiei au câteva beneficii de luat în calcul. Pe lângă ofertele din magazinul oficial Huawei România, sunt pregătite vouchere în funcție de valoarea comenzii și o extragere zilnică prin…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).