Huawei va oferi procesoarele sale HiSilicon Kirin şi altor producători de smartphone-uri

/
/
5 ian. 20
/

2020 va fi pentru Huawei un an destul de dificil, chiar dacă la prima vedere pare că are soluţii la interdicţiile impuse de Statele Unite ale Americii. Aceste soluţii vor fi destul de costisitoare pentru Huawei (exemplu: popularizarea magazinului de aplicaţii pentru Harmony OS), iar compania are nevoie de resurse financiare suplimentare.

Una dintre măsurile luate pentru a spori veniturile este aceea de a renunţa la exclusivitatea pe care o aveau pentru procesoarele HiSilicon Kirin. Compania chineză a trimis deja mai multor producători cataloage cu procesoarele puse în vânzăre, în primă fază doar opţiuni mid-range cu conectivitate 4G. Pe parcursul anului Huawei va îmbogăţi oferta, chiar şi pentru alte device-uri inteligente.

Cu siguranţă Huawei va găsi noi parteneri, mai ales că politica agresivă a Statelor Unite ale Americii legată de companiile chineze le va forţa pe acestea să aibă şi variante de rezervă (Trump poate oricând să aplice interdicţii şi pentru Xiaomi, Oppo, Vivo, OnePlus, Motorola, Lenovo etc.).

Această decizie Huawei ajută şi piaţa procesoarelor mobile crescând concurenţa. Qualcomm şi MediaTek vor avea un nou competitor puternic.

Sursa: gizchina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…