TAROM, Metrorex şi CFR Călători = pierderi de peste 131 milioane de euro în 2019

/
/
5 ian. 20
/

“Unde nu-i cap, vai de picioare”, cam aşa zice un proverb românesc, proverb ce se potriveşte excelent în companiile de stat. Cu un management defectuos, cu un politic ce se implică mai mult decât ar trebui (în sens negativ de cele mai multe ori), cu costuri nejustificat de mari, TAROM, Metrorex şi CFR Călători au înregistrat în 2019 pierderi uriaşe:

  • TAROM – pierderi de 171.37 milioane de lei, adică aproximativ 35.92 milioane de euro;
  • Metrorex – pierderi de 102.79 milioane de lei, adică aproximativ 21.55 milioane de euro;
  • CFR Călători – pierderi de 354.5 milioane de lei, adică aproximativ 74.31 milioane de euro.

Aceste trei companii de stat au înregistrat în 2019 pierderi totale de 628.66 milioane de lei, adică aproximativ 131.79 milioane de euro.

Dar când au fost ultima dată pe profit aceste companii ?

  • TAROM – profit de 21.8 milioane lei în 2007;
  • Metrorex – nu avut niciodată profit din 2005 încoace;
  • CFR Călători – profit de 1.2 milioane lei în 2016.

În unele cazuri se poate face profit, însă atunci când nu ai presiunea obiectivelor sau ai monopol pe o piaţă, doar voinţa oamenilor poate ajuta, iar aceasta nu există de cele mai multe ori.

Sursa: mediafax.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

TOP 25: Oferte eMAG din 7.11.26 (Xiaomi 17 Ultra la cel mai bun preț de până acum, televizor TCL SQD-MiniLED cu diagonala de 139 cm și rată de refresh la 144Hz, mouse de gaming Logitech cu 44000 DPI etc)

Am făcut o listă cu 25 de produse ce consider că au un preț bun în acest moment. Veți descoperi de la o baterie externă Anker și până la un monitor de gaming cu rată de refresh la 300Hz.