HUAWEI WiFi Mesh – acoperire de până la 300 mp, viteze de până la 2200 Mbps și configurare rapidă printr-un smartphone Android cu NFC

/
/
31 mart. 21
/

Huawei își extinde gama de produse din România, iar alături de periuța de dinți electrică de care discutam în urmă cu câteva zile a lansat și un router wireless de tip mesh. Se numește HUAWEI WiFi Mesh, iar principalele specificații le-am adăugat în articolul de față.

Este un sistem mesh ce poate fi utilizat cu 2 sau 3 unități. Acoperirea ajunge până la 300 metri pătrați (Huawei spune că ar fi în jur de 120 metri pătrați / unitate). Folosește un procesor quad-core Gigahome de 1.4 GHz cu 256 MB RAM, 128 MB flash și putere de calcul de 12880 DMIPS, iar vitezele pot atinge până la 2200 Mbps (2.4 GHz și până la 400 Mbps, 5 GHz – frecvență joasă și până la 867 Mbps și 5 GHz – frecvență înaltă și până la 867 Mbps). În ce privește rețeaua wireless dispune de Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, cu 2 x MIMO pentru un plus de viteză pe dispozitivele compatibile.

Poți să-l setezi rapid cu ajutorul unui telefon Android cu NFC, atingi router-ul în partea superioară și încep setările inițiale. Este nevoie și de aplicația HUAWEI AI Life spre gestiona sistemul mesh.

Au introdus și un algoritm de securitate denumit HUAWEI HomeSec ce ar preîntâmpina accesul neautorizat la rețea (soluție software ce a fost certificată de către Uniunea Europeană pentru respectarea GDPR). Fiecare unitate din HUAWEI WiFi Mesh încorporează șase amplificatoare de mare putere. Interfața dispune de un port WAN de 10 / 100 / 1000 Mbps și de 3 x LAN de 10 / 100 / 1000 Mbps.

Fiecare unitate cântărește 580 gr. și dimensiunile sunt de 104 mm în diametru x 210 mm în înălțime. Prețurile pornesc de la 899 lei și de ieri a intrat în oferta partenerilor Huawei (nu l-am găsit listat la eMAG sau Altex).

Ca o mică concluzie, m-am uitat pe specificații și presupun că elementele cu care iese în față este dat de ușurință în utilizare, acoperire pe un spațiu mare, setare facilă cu smartphone-ul. Ca peisajul să fie complet mi-aș fi dorit să găsesc disponibilitatea Wi-Fi ax. Pe de altă parte, prețul este pe măsură.

Mai multe detalii puteți găsi pe website-ul Huawei.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.