În curând am putea vedea reclame / mesaje publicitare pe cer prin intermediul unor microsateliţi reflectorizanţi

/
/
8 oct. 22
/

Aţi văzut reclama aceea la ţigla metalică BILKA ?  În această reclamă este promovat mesajul “Reclamele vor fi altfel peste 60 de ani. Acoperişul BILKA va fi la fel de rezistent !”. Trecând peste scopul mesajul respectiv, cei care au gândit spotul publicitar au avut o viziune interesantă a reclamelor de peste câteva decenii, însă acestea ar putea ajunge la un nivel care în prezent pare o utopie.

O echipă de oameni de ştiinţă din Rusia (acum să nu exagerăm, au şi ruşii destul de mulţi oameni capabili) a publicat un studiu de fezabilitate care confirmă că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat am putea avea reclame / mesaje publicitare pe cer.

Aceşti oameni de ştiinţă propun folosirea unor microsateliţi reflectorizanţi CubeSat, unii care vor fi aranjaţi ca nişte “pixeli” pe orbita Pământului pentru a forma mesaje publicitare temporare cu o vizibilitate pe distanţe de câteva sute de kilometri. Întreg sistemul va funcţiona cu ajutorul luminii soarelui şi doar la apusul / răsăritul acestuia.

Microsateliţii vor fi plasaţi pe orbite de joasă altitudine sincronizate cu zona de crepuscul (crepusculul reprezintă fenomenul de creştere rapidă a luminii înainte de răsărit şi de scădere treptată a luminii după apus), astfel că mesajul publicitar va apărea pe cer în momente destul de exacte şi pe perioade lungi de timp (microsateliţii vor avea o poziţie fixă, astfel că reclama va rămâne vizibilă pe mai multe fusuri orare).

Interesant este că în studiu se specifică faptul că în funcţie de bugetul fiecărui client, se vor putea seta mesaje publicitare pe dimensiuni, pe claritate (în funcţie de numărul de microsateliţi închiriaţi), pe timp etc.

Cum vi se pare o astfel de propunere ?

Sursa: go4it.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum pregătește Orange viitorul securității cibernetice, rețelele 5G Standalone și adopția AI

În cadrul evenimentului Orange Business Tech Now, desfășurat pe 1 octombrie 2026 la Palatul Telefoanelor din București, Orange a detaliat modul prin care tehnologiile de ultimă generație redefinesc securitatea cibernetică, infrastructura mobilă și fluxurile de lucru din companii. De la iminența erei calculului cuantic, la rețele 5G Standalone mature și până la integrarea agenților de…

5 gadgets de la Kaufland (07.10 – 13.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Huawei Watch 6 Pro – review (Cel mai evoluat smartwatch al companiei, dar încă nu perfect)

Gama de dispozitive purtabile la încheietura mâinii de la Huawei este extrem de extinsă, acoperind de la segmentul accesibil reprezentat de brățări de fitness și până la ceasuri de lux. Este astfel necesar să explic în primă fază în cadrul acestui review, unde este poziționată gama Watch. Ei bine, această serie este plasată imediat sub…