În interiorul Uniunii Europene are loc o dispută oarecum absurdă, 10 oraşe înaintând o petiţie pentru a solicita norme de poluare Euro 7 mult mai dure

/
/
12 oct. 23
/

La sfârşitul lunii trecute aflam că la presiunea mai multor ţări membre (printre care şi România), cât şi a industriei auto, Consiliul Uniunii Europene a decis ca normele de poluare Euro 7 să fie mult mai blânde comparativ cu propunerea Comisiei Europene din toamna anului trecut.

Conform noilor decizii, în cazul autoturismelor şi LCV-urilor nu vor exista modificări de limite ale emisiilor la ţeava de eşapament comparativ cu normele de poluare Euro 6. Vor exista însă ceva limite pentru emisiile non-eşapament, cum ar fi particulele generate de sistemele de frânare.

La puţin peste 2 săptămâni de la acest anunţ, 10 oraşe din Europa, printre care Paris, Roma şi Bruxelles, au înaintat o petiţie Parlamentului European prin care solicită acestuia ca normele de poluare Euro 7 să fie totuşi mai dure.

Primarii celor 10 oraşe consideră că deciziile luate în cadrul Consiliului Uniunii Europe la sfârşitul lunii trecute „reprezintă un pas înapoi și un eșec în ceea ce privește integrarea standardelor OMS privind calitatea aerului și emisiile autovehiculelor”. În aceeaşi petiţie primarii semnatari susţin că „în loc să îi forțeze pe acești constructori (de automobile) să se alinieze la un standard ambițios, Europa se pregătește să se alinieze la cererile și interesele lor.”

Observaţi cum asistăm la o dispută oarecum absurdă. Franţa este una dintre ţările ce contestă puternic normele Euro 7 în formatul propus de Comisia Europeană, dar Parisul are altă părere. Aceeaşi situaţie în cazul Italiei şi a Romei. Este greu să iei o decizie în contextul în care părerile sunt atât de împărţite.

Sursa: g4media.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.