În urmă cu 75 de ani avea loc oficial prima cursă din istoria Formulei 1 (avem şi un clip video colorizat cu acea cursă)

gAuto
/
/
18 mai 25
/

Cursa a avut loc în 1950 pe circuitul Silverstone din Marea Britanie, iar câştigătorul acesteia a fost Giuseppe „Nino” Farina într-un Alfa Romeo 158.

Iată cum s-a prezentat clasamentul final al acelei curse:

Sursa foto

Acel Alfa Romeo 158 ce a câştigat cursa (cât şi locurile 2 şi 3) avea un motor de 8 cilindri în linie, supraalimentat, de 1.5 litri. Motorul atingea o putere maximă de 225 CP la 7500 rpm şi propulsa maşina cu viteze de până la 260 – 270 de kilometri la oră.

Revenind la prima cursă din istoria Formulei 1, aceasta a avut 70 de tururi (un total de peste 325 de kilometri parcurşi), la start au fost 21 de piloţi de la echipe precum Alfa Romeo, Maserati, Talbot-Lago şi ERA, iar cel mai rapid tur a fost făcut de Giuseppe „Nino” Farina cu un timp de 1:50,6.

Observaţi că deşi o atracţie pentru toată lumea, cursele de Formula 1 de atunci erau extrem de rudimentare. Piloţii erau protejaţi cu căşti banale din piele şi nişte ochelari, nu exista centură de siguranţă, iar din cauza dimensiunilor reduse ale monoposturilor, piloţii ieşeau mult în exteriorul acestora (dacă se răsturnau, protecţia oferită era inexistentă). Nici spectatorii nu erau protejaţi, pe margini existau baricade din fân şi paie şi ceva garduri metalice sau parapete din beton.

Formula 1 în 1950 era o competiţie cu riscuri majore, însă lumea nu le conştientiza la acel moment. Au trebuit să treacă ceva ani şi ceva accidente mortale pentru a se schimba ceva.

Şi totuşi, când ne uităm la imaginile şi clipurile de atunci, parcă nu arată deloc rău…

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.

Grupul Stellantis susţine că va umple fabricile europene cu maşini chinezeşti pentru a le salva de la închidere

Industria auto europeană trece prin cele mai grele încercări din ultimele decenii. Cu vânzări în scădere pe piața din China și cu o tranziție spre vehicule electrice care nu înaintează în ritmul estimat de legislatori, liniile de asamblare din Europa au ajuns să funcționeze la o capacitate mult redusă.