Industria auto germană în cădere liberă, în doar 12 luni ieşind din sistem peste 42.300 de angajaţi

gAuto
/
/
15 aug. 26
/

Industria auto germană trece printr-o criză aproape existenţială şi spun asta tocmai pentru că nu vorbim despre o simplă scădere a vânzărilor, ci despre o pierdere accentuată de competitivitate globală.

Pilonul central al celei mai mari economii europene se vede nevoit să reducă dramatic costurile, iar cea mai evidentă soluţie este cea de implementare a unei strategii de diminuare a personalului.

Conform datelor publicate de Oficiul Federal de Statistică pe 14 august, la 30 iunie 2026 în industria auto germană (iar aici vorbim inclusiv de furnizorii de componente) mai lucrau 691.500 de angajaţi, în scădere cu 5,8% vs 30 iunie 2025. În doar 12 luni au ieşit din sistem sub diverse forme peste 42.300 de salariaţi.

Aceleaşi date oficiale ne spun că acest număr de angajaţi este la cel mai scăzut nivel începând cu anul 2005.

Problema este că evoluţia nu se anunţă deloc pozitivă, estimările actuale ale Asociaţiei Industriei Auto din Germania susţinând că până în 2035 s-ar putea pierde peste 225.000 de locuri de muncă în industria auto germană.

Cândva punctul zero de plecare în industria auto globală, Germania a devenit astăzi scumpă în producţie, învechită în tehnologie, lentă în decizii şi birocratică din punct de vedere administrativ.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD va investi într-o rețea super rapidă de încărcare în România și caută parteneriate cu industria auto românească

Stella Li, vicepreședinta executivă BYD, a venit pe 30 octombrie în România, în prima sa vizită oficială. Pe agenda întâlnirilor cu partenerii locali și autoritățile s-a aflat tehnologia de încărcare ultrarapidă Flash Charging, dezvoltarea prezenței companiei pe piața locală și posibile colaborări cu industria auto românească.

Pentru prima oară în istorie, toate finalistele pentru premiul de „Maşina anului în Europa” sunt 100% electrice

Juriul celei mai prestigioase competiții automobilistice din Europa, format din 64 de jurnaliști de specialitate din 25 de țări, a publicat lista scurtă a celor 7 modele ajunse în marea finală pentru titlul „Maşina anului 2027 în Europa”.

Din cauza problemelor financiare, Volkswagen suspendă dezvoltarea viitoarei generaţii Volkswagen Golf

Într-un articol recent v-am spus că situaţia grupului Volkswagen este extrem de sensibilă, ultimele rezultate financiare fiind cu adevărat dezastruoase.