InfoTouch iTab 801 şi InfoTouch iTab 971 – detalii hardware

/
/
29 mai 12
/

Ştiţi vorba aceea: „Clientul nostru, stăpânul nostru”, cam aşa ne raportăm şi noi la cititorii noştrii. În cadrul articolului „Allview AllDro2 Speed HD – detaliile hardware “ am fost întrebaţi de ce nu scriem şi despre noile tabletele InfoTouch iTab 801 şi InfoTouch iTab 971, tablete realizate tot de o companie românească, similară cu Allview, denumită INFOTOUCH SYSTEMS. Astfel că ne-am conformat cerinţelor cititorului respectiv şi vă prezentăm în acest articol aceste două modele de tabletă.

InfoTouch iTab 801 este o tabletă pot spune aproape identică cu noua tabletă AllDro2 Speed HD a celor de la Allview. Diferenţele principale între cele două sunt capacitatea bateriei: în timp ce AllDro2 Speed HD are o baterie de 4.400 mAh, InfoTouch iTab 801 are o capacitate de 6.000 mAh, ce promite o autonomie de cel puţin 8 ore şi memoria internă: AllDro2 Speed HD are o memorie de 8 GB, în timp ce InfoTouch iTab 801 are o memorie de 16 GB. În rest tabletele sunt identice, diferind foarte puţin la dimensiuni şi greutate. Ce este interesant la InfoTouch iTab 801 este preţul promoţional. Deja s-a dat startul precomenzilor, iar primii 100 de cumpărători o pot achiziţiona la un preţ promoţional de 699 de lei (comparativ cu tableta celor de la Allview care costă 799 de lei). După ce se epuizează acest stoc de 100 de tablete, preţul de comandă este de 899 de lei. InfoTouch iTab 801 arată astfel:

-procesor ARM Cortex A8 tactat la 1,2 GHz (single-core)

-procesor grafic Mali-400MP

-display de 8 inch cu o rezoluţie de 1024 x 768 pixeli

-1 GB de RAM DDR3

-16 GB memorie internă + slot card microSD

-cameră foto de 2 megapixeli şi 0,3 pentru apeluri video

-Bluetooth, Wi-Fi

-baterie de 6.000 mAh

-sistem de operare Android 4.0.3 ICS

Pe lângă acest model de 8 inch, cei de la INFOTOUCH  SYSTEMS au mai lansat şi un model de 9,7 inch (precum iPad): InfoTouch iTab 971. Aceasta este similară ca şi dotări hardware cu modelul de 8 inch, cu mici diferenţe. Şi în cadrul acestei tablete avem un preţ promoţional pentru primele 100 de comenzi, de doar 849 de lei. După acest număr de tablete, preţul de achiziţie devine 1.099 lei. Iată şi dotările hardware:

-procesor ARM Cortex A8 tactat la 1,2 GHz (single-core)

-procesor grafic Mali-400MP

-display IPS de 9,7 inch cu o rezoluţie de 1024 x 768 pixeli

-1 GB de RAM DDR3

-8/16/32 GB memorie internă + slot card microSD

-cameră foto de 2 megapixeli şi 2 megapixeli pentru apeluri video

-Bluetooth, Wi-Fi

-baterie de 8.000 mAh

-sistem de operare Android 4.0.3 ICS

Ambele modele au Google Play preinstalat şi permite utilizarea 3G cu ajutorul unui dongle (modem).

Sursa: itab.ro

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Tabletă Huawei MatePad Pro (12 inch) – review + cod exclusiv de reducere de -700 lei

Huawei continuă să extindă gama de tablete de top cu un model foarte similar cu cel pe care l-am prezentat în detaliu la mijlocul verii 2026, doar că acum avem un dispozitiv cu un ecran ceva mai mic în diagonală. Cumva, dacă un display de peste 13.2 inch este prea mult pentru tine pentru portabilitate,…

Ce smartphone-uri Samsung au primit până acum actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17?

Începând cu luna septembrie, Samsung a început să livreze treptat cea mai nouă actualizare, cea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17. Pentru că producătorul sud-coreean are o politică foarte flexibilă la nivel de update-uri, foarte multe device-uri vor primi această variantă software în perioada următoare, în funcţie de roadmap-ul stabilit de companie.

Bursa zvonurilor: Lansarea iPad Mini cu display OLED ar avea loc până la sfârșit de octombrie

Apple se pregătește pentru o lună octombrie destul de aglomerată - un eveniment urmează a avea loc în cursul zilei de mâine, iar altul ar fi pregătit pentru a 2-a parte a lunii.