Inginerii IIHS (echivalentul EuroNCAP din SUA) au luat două Chevrolet Blazer (fabricaţie 1996 şi 2026) şi le-au ciocnit frontal pentru a arăta evoluţia în materie de siguranţă din ultimii 30 de ani

gAuto
/
/
28 iun. 26
/

Pentru a ne face o idee generală despre cât de sigură este o maşină, noi, europenii, ne raportăm de obicei la faimoasele teste EuroNCAP. Teste similare sunt făcute în Statele Unite ale Americii de către Insurance Institute for Highway Safety (IIHS).

Inginerii acestei instituţii au luat recent două Chevrolet Blazer, una fabricată în 1996 şi alta în 2026 şi le-au ciocnit frontal pentru a arăta cât de mult s-a evoluat în materie de siguranţă în ultimele 3 decenii (s-a ales intenţionat acelaşi model, pentru că, evident, aşa se poate vedea cel mai uşor evoluţia).

Coliziunea dintre cele două maşini a avut loc la o viteză identică de 64 de kilometri / oră, iar zona de impact a fost de 40% din lăţimea maşinii (cam acesta este cel mai des scenariu întâlnit în viaţa reală, atunci când o maşină iese pe contrasens, iar în ultimul moment cei doi şoferi trag de volan, coliziunea având loc doar cu o parte din zona frontală).

Rezultatele?

Long story short, în acest scenariu, şoferul din maşina fabricată din 1996 ar fi murit, iar cel din maşina fabricată în 2026 ar fi scăpat cu mici zgârieturi şi cu o speritură zdravănă.

Dacă în cazul Chevrolet Blazer din 2026 habitaclul a rămas intact, în cazul modelului din 1996 acesta s-a deformat complet, iar manechinul a fost efectiv strivit între fiare.

Evoluţia este cât se poate de evidentă, IIHS estimând că din 1996 şi până în prezent, au fost salvate peste 50.000 de vieţi americane doar din îmbunătăţirile de siguranţă sugerate şi implementate în baza testelor realizate de instituţie.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Pentru prima oară în istorie, toate finalistele pentru premiul de „Maşina anului în Europa” sunt 100% electrice

Juriul celei mai prestigioase competiții automobilistice din Europa, format din 64 de jurnaliști de specialitate din 25 de țări, a publicat lista scurtă a celor 7 modele ajunse în marea finală pentru titlul „Maşina anului 2027 în Europa”.

Din cauza problemelor financiare, Volkswagen suspendă dezvoltarea viitoarei generaţii Volkswagen Golf

Într-un articol recent v-am spus că situaţia grupului Volkswagen este extrem de sensibilă, ultimele rezultate financiare fiind cu adevărat dezastruoase.

Grupul Volkswagen se îndreaptă spre dezastru (suntem martorii decăderii unui adevărat imperiu auto construit în zeci de ani de muncă şi eforturi susţinute)

Grupul Volkswagen, simbolul industriei auto germane, trece prin cea mai profundă criză din ultimele decenii. Rezultatele financiare recente publicate de companie confirmă ceea ce mulți analiști anticipau: gigantul german traversează un moment extrem de dificil, unul ce pare a fi începutul unui adevărat dezastru.