Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va reîncepe testele cu sistemul RO-ALERT

/
/
13 iul. 19
/

În toamna anului trecut, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a realizat primele teste pentru RO-ALERT, sistem ce permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale.

La momentul respectiv foarte mulţi utilizatori, inclusiv noi, ne-am plâns că mesajele tip test erau numeroase, haotice şi deranjante. Se pare că vom avea parte de o nouă rundă de acest fel, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţând că în perioada următoare se vor relua testele sistemului RO-ALERT.

În scurt timp vom primi pe telefoane mesaje de genul “ TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. ” Obiectivul acestor teste este acela de a examina funcționarea sistemului prin transmiterea unor mesaje către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone.

În speranţa că de data aceasta va fi altfel, trebuie menţionat că până acum RO-ALERT a trimis peste 400 de mesaje de avertizare a populaţiei legate de diverse pericole iminente (viituri, incendii, inundaţii etc.).

Mai multe detalii despre acest sistem găsiţi pe ro-alert.ro.

Sursa: biziday.ro
Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie: RO-ALERT, sistem de alerta
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.