Instabilitatea monedei euro creşte preţul smartphone-ului OnePlus One în Europa

/
/
18 mart. 15
/

În ultima perioadă moneda europeană a pierdut avansul pe care îl avea comparativ cu dolarul. Dacă în urmă cu un an de zile 1 euro era echivalentul a peste 1.3 dolari, astăzi 1 euro este echivalentul a 1.06 dolari. Acest lucru se datorează în special creşterii puternice a economiei americane (revoluţia gazelor de şist a adus preţul gazelor în Statele Unite ale Americii la o treime din preţul practicat în Europa), dar şi a implicării Băncii Centrale Europene care a injectat 1.1 trilioane de euro în sistemul financiar european).

Acestea plus multe altele au dus la deprecierea monedei euro, iar unii producători nu mai pot susţine acest lucru. Într-un comunicat oficial pe blogul companiei, OnePlus a anunţat că datorită acestor schimbări mondiale, nu mai pot oferi smartphone-ul OnePlus One la preţurile actuale în Europa deoarece îl comercializează în pierdere.

EURO_chart_Blog

Începând cu data de 25 martie, preţul pentru OnePlus One devine:

-299 euro pentru versiunea de 16 GB (de la 269 euro cât este în acest moment);

-349 euro pentru versiunea de 64 GB (de la 299 euro cât este în acest moment).

Cei interesaţi să achiziţioneze acest device la preţul încă scăzut o mai pot face doar marţea viitoare, ultima zi când se poate comanda fără invitaţie la preţul actual. Această majorare nu se va aplica şi accesoriilor, acestea păstrând actualele preţuri.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.