Interfeţele ColorOS (Oppo) şi OxygenOS (OnePlus) ar putea fi înlocuite în 2022 de H₂OOS. Există însă o mică scăpare

/
/
29 ian. 22
/

Procesul de fuziune dintre Oppo şi OnePlus continuă. În toamna anului trecut aflam că OxygenOS şi ColorOS se vor uni, însă la momentul respectiv nu ştiam mai multe detalii.

Iată că aceste informaţii lipsă au sosit, chiar dacă încă la nivel neoficial. Conform zvonacului Mukul Sharma, OygenOS şi ColorOS vor fuziona şi vor deveni H₂OOS. Practic toate smartphone-urile Oppo şi OnePlus vor folosi aceeaşi interfaţă bazată pe sistemul de operare Android.

La prima vedere numele de H₂OOS pare a fi destul de ciudat, însă există o explicaţie. Echipa din spatele proiectului ar fi combinat simbolurile chimice ale hidrogenului (de la interfaţa HydrogenOS folosită de OnePlus în China) şi ale oxigenului (de la interfaţa OxygenOS folosită de OnePlus la nivel global) şi le-a transformat în simbolul chimic al apei H₂OOS.

Şi totuşi, pentru că există mereu semne de întrebare când vine vorba de zvonuri, teoria lui Mukul Sharma preluată de toată presa de specialitate are o scăpare. Zvonacul şi-a bazat teoria pe faptul că OnePlus a înregistrat H₂OOS ca marcă comercială, însă aceasta a fost făcută în ianuarie 2015, adică acum 7 ani. Foarte probabil OnePlus testa atunci mai multe variante pentru ceea ce urma să devină HydrogenOS.

Deşi nu contrazic în totalitate teoria lui Mukul Sharma, sunt şanse destul de mari ca H₂OOS să rămână la stadiul de zvon.

Via: androidauthority.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini care este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie pe care îl poţi cumpăra azi pe canal oficial din România

Într-un articol anterior v-am spus că în urma unui sondaj recent, a reieşit că cel mai important criteriu în alegerea unui smartphone a ajuns astăzi să fie durata bateriei (se pare că utilizatorii caută device-uri cu autonomii din ce în ce mai mari).

Wikipedia interzice articolele generate cu inteligenţa artificială

Cred că toată lumea a auzit de Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume, aceasta fiind pentru foarte mulţi, principala sursă de informare.

Netflix demarează o nouă campanie de scumpire a abonamentelor

Netflix este cunoscută pentru politica ei agresivă la nivel de preţuri, astfel că platforma de streaming video anunţă periodic scumpiri, unele puse de cele mai multe ori pe seama dezvoltărilor atât la nivel de funcţii, cât şi la nivel de conţinut.